All posts tagged fotografie

Din Spania, cu drag (10)

* O (nouă) listă cu cele mai frumoase / impresionante clădiri din Spania, unele adevărate bijuterii arhitecturale. Eu am văzut 3 deocamdată (Muzeul Guggenheim din Bilbao, Torre Agbar din Barcelona și Metropol Parasol din Sevilla). Cel mai mult mă tentează Hotel Marques de Riscal, de același Frank Gehry responsabil pentru Guggenheim Museum și Peix din Barceloneta.

* În Madrid, un artist bulgar, Christo Guelov, s-a gîndit să mai înveselească puțin trecerile de pietoni și le-a decorat cu forme geometrice și culori vii. Nu m-aș supăra să vină și în Barcelona.

* O știre mai veche, dar eu abia acum am dat peste ea. În timpul războiului civil, arta modernă era folosită pe post de instrument de tortură, de la a-i forța pe deținuți să urmărească Un Chien Andalou pînă la a decora celulele astfel încît să arate cam așa:

* Cum nu știu dacă o să apuc vreodată să citesc Don Quijote (ăla muzical al Adei Milea se pune?), e bine măcar că Disney se pregătește să facă un film pe baza romanului, în stilul Piraților din Caraibe.

* Luna trecută doi spanioli au lansat Napflix (taking siesta to next level!), care e, după cum o dă de gol și numele, o platformă unde rulează la infinit videouri care te ajută să dormi/adormi mai repede. Meniul e foarte variat: sport, documentare, reclame, alegi ce ți se pare mai plictisitor și-ți așezi perna confortabil.

* Și în final, dacă n-ați adormit, un artist spaniol, Gonzalo Garcia Calvo, care face niște origami foarte simpatice.

* Bonus, o știre de ultimă oră: Eduardo Mendoza (Barcelona, 1943) e cîștigătorului Premiului Cervantes pe 2016. Acest premiu, căruia i se mai spune și Nobelul hispanic, se acordă în fiecare an și se împarte între Spania și America de Sud, fiecare cîte un an. Anul ăsta a fost al Spaniei și vă mai spun doar că Mendoza nu cîntă (oficial :)) și mai multe dintre cărțile lui au apărut și în română.

Adéu!

Dacă v-a plăcut Ferrante

Nu știu alții cum sînt (dintre cei care au citit-o pe Ferrante), dar eu tot timpul cît i-am citit volumele din tetralogia napoletană am avut în minte imagini din filme sau mi s-a părut că anumite scene ar merge de minune ecranizate. Ceea ce se va și întîmpla, pentru că s-au achiziționat deja drepturile de autor pentru un serial, care, se zvonește, va fi în italiană, cu actori italieni, filmat chiar la mama lui, în Napoli. Dar eu mă refeream la filmele alea, din ’40-’50-’60, care surprind exact atmosfera pe care o descrie Ferrante în cărțile ei. Așa că m-am gîndit, pe baza umilei mele experiențe sau research gugălian, să vă recomand niște filme, cărți și fotografii care ar putea merge mînă-n mînă cu amica genială* și prietena ei.

Filme

Experiența mea în materie de cinema neorealist italian e minimă, poate c-am văzut vreo 8-10 filme, și asta dacă nu sîntem foarte stricți în încadrări. Au fost cîteva episoade, de-a lungul celor patru volume, care mi-au amintit perfect de anumite scene din filme, de exemplu întîlnirile intelectuale din casa Marieirosa (vol. 3 și 4) care se pupă perfect cu un episod (3b dacă țineți la strictețe) din La dolce vita (Fellini); viața grea și sărăcia de după război, subliniate atent în primul volum, care sînt redate foarte bine în Ladri de biciclete (De Sica) ori, ca să nu uităm de fete (nu doar Lenù și Lila, ci și Gigliola, Carmen și Ada) și numeroasele lor întîlniri, ieșiri și comploturi, care mi-au amintit de Le Amiche (Antonioni). Pe lîngă astea, aș mai pune La Strada (Fellini), și dintre cele pe care încă nu le-am văzut încă, dar aș vrea să: Roma città aperta (Rossellini), Ossessione (Visconti), Il tetto (De Sica), Padre Padrone (frații Taviani).

Fotografie

Pe Mario Cattaneo l-am descoperit în timp ce citeam volumul 3 sau puțin înainte, nu mai știu. Fotografiile lui document, mai ales cele din Napoli, se pliază perfect pe ceea ce descrie Ferrante și am impresia că, pentru mine cel puțin, au un impact mai puternic decît filmele. După el i-am descoperit și pe alții, ale căror fotografii mi se par extrem de evocative: Nino Migliori, Federico Patellani, Enzo Sellerio, Alfredo Camisa, Tranquillo Casiraghi, Mario De Biasi, Mario Giacomelli ș.a.

Mario Cattaneo
Mario Cattaneo

Federico Pattellani
Federico Patellani

Alfredo Camisa
Alfredo Camisa

Mario De Biasi
Mario De Biasi

Enzo Sellerio
Enzo Sellerio

 

Cărți

Aici trebuie să trișez puțin, pentru că o să recomand ceva ce n-am citit, așa că e bine de verificat înainte. Avem două variante:

a) celelalte cărți ale Elenei Ferrante, apărute înaintea tetralogiei (în română a apărut acum ceva ani Zilele regăsirii mele, presupun că e vorba de I giorni dell’abbandono, deși titlul induce puțin în eroare). Nu știu dacă mai e de găsit, dar dacă nu citiți doar în română, toate celelalte volume ale ei au fost traduse în engleză și sînt sigură că în multe alte limbi (garantez pentru traducerile din engleză ale lui Ann Goldstein, eu am citit tetralogia tradusă de ea, și nu degeaba au fost ambele – Ferrante + Goldstein – pe lista scurtă la Man Booker International anul ăsta).

b) alte cărți scrise în aceeași perioadă sau care au tematică similară (și mă limitez doar la scriitori italieni). Prima pe listă ar fi Elsa Morante, pe care Ferrante o pomenește adesea printre scriitorii care au marcat-o și influențat-o (inclusiv presudonimul Elena Ferrante e de fapt un omagiu adus scriitoarei). Goodreads îi mai sugerează pe Milena Agus, Goliarda Sapienza, Carmine Abate, Lia Levi, Leonardo Sciascia sau Massimo Carlotto ca fiind dintre cei al căror stil se aseamănă cu Ferrante, deși noi știm că nu poate fi chiar așa :D. Cum ziceam, n-am citit nici unul dintre autorii ăștia, nici nu-mi doresc în mod deosebit, dar mă gîndesc că poate-poate ajută vreun rătăcit răpus de febra Ferrante.

****

Mă abțin de la comentarii pe marginea identității autoarei, că tot e un subiect fierbinte zilele astea, dar dacă e adevărat ceea ce se speculează acum, singurul meu regret e că nu e o napoletană autentică. Un moft, știu.

Mi-ar plăcea mult să discutăm despre personaje (preferate) sau situații, dar știu că în română încă nu s-au tradus încă toate volumele, așa că o să mă limitez doar la a vă cere alte sugestii de cărți, fotografii sau filme sau orice altceva v-a inspirat pe voi citind-o pe Ferrante.

* Apropo, voi cine ziceți că e amica genială, Lila sau Lenù? Știu că la un moment dat Lila spune despre Lenù că e prietena ei genială, dar scotocind interneții pentru postarea asta am găsit diverse interpretări, dintre care cea mai faină ar fi că fiecare o consideră pe cealaltă ca fiind genială.

Postcards: San Sebastian, Bilbao

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by David Cristian (@departive) on

De San Sebastián (Donostia în euskara, limba bască), musai să fi auzit. Dacă nu pentru frumusețe, pentru gastronomia bască în general și pintxos în particular (e al doilea oraș în lume, după Kyoto, la numărul de stele Michelin pe cap de locuitor), pentru festivalul de film sau pentru că anul ăsta e una dintre cele două capitale culturale europene, împreună cu Wrocław, în Polonia.

***

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

Museo Guggenheim, de care se face responsabil, ca arhitect, Frank Gehry (domnul cu peștele de pe plaja din Barceloneta), a făcut din Bilbao o destinație turistică, începînd cu 1997. Pe lîngă muzeu, care e un musai dacă vă pasionează arta modernă, orașul în sine, cochet, curat, între munți și dealuri, a fost pentru mine o adevărată surpriză.

Apropo de Guggenheim, dacă vă interesează memoriile sau arta modernă sau amîndouă, la Pandora M a apărut de curînd Confesiunile unei dependente de artă de Peggy Guggenheim, care nu-mi dau seama dacă e același lucru cu ce am citit eu acum cîțiva ani, Out of This Century: The Autobiography of Peggy Guggenheim, dar cred că da, și mie mi-a plăcut.

În căutarea timpului pierdut

A fost o vreme, acum vreo 9-10 ani, cînd eram foarte fascinată de art nouveau. Am citit pe net, mi-am luat cărți, l-am spionat cît s-a putut atunci prin Cluj, Oradea, Budapesta și nu mai știu pe unde, fără să mă gîndesc că o s-ajung într-o zi să locuiesc într-un oraș în care art nouveau-ul, cunoscut aici sub numele de modernism catalan, e practic la el acasă.

Am fotografiat ieri o patiserie și mi-am amintit că am pe Insta mai multe poze moderniste de prin Barcelona, așa că am încropit o mini-colecție. N-o fi fost Proust în vizită la Barcelona (sau mai știi?), dar îmi imaginez că i-ar fi plăcut.

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

Postcards: Sitges

***

Sitges e un orășel catalan care ține de provincia Barcelona și dacă nu ar suna extrem de stupid, am putea să-i spunem stațiune, pentru că e aproape exclusiv turistic (17 plaje, 3 porturi sportive). E o localitate tipic mediteraneană, cu case albe, străduțe înguste și pietruite și bodegi la tot pasul. Sitges a fost comparat cu Saint Tropez, și datorită climei, dar și pentru faptul că este un oraș scump, cu proprietăți egale ca valoare cu unele dintre cele mai scumpe ale Europei. Aproape o treime dintre cei aproximativ 28.000 de rezidenți sînt bogătași europeni ai căror copii studiază la școli internaționale din zonă. Din Barcelona se ajunge foarte ușor, cu trenul, în aproximativ 40 de minute.

Postcards: Colònia Güell

Numele Güell sună cunoscut cel puțin datorită parcului care-i poartă numele, chiar dacă de fapt ne gîndim la el (parcul) ca și cum ar fi al lui Gaudí. Sponsorul lui Gaudí (sau mecena, dacă preferați să rămînem în sfera artistică), Eusebio Güell, a fost un prolific industriaș & om politic, și, vizionar fiind, la sfîrșitul secolului 19 a format pe lîngă una din fabricile sale de textile o adevărată comunitate: a construit locuințe pentru muncitori, magazine, dispensar, școală, teatru, biserică etc. Pentru designul și construcția bisericii l-a angajat pe Gaudí și i-a dat mînă liberă să facă ce vrea, indiferent de costuri, însă după decesul patronului, fiii lui n-au mai avut interesul să continue construcția, așa că biserica a rămas neterminată, iar naosul, partea pe care a reușit să o termine, a rămas cunoscută drept cripta lui Gaudí.

Cripta e, bineînțeles, atracția principală a coloniei (azi un sătuc mic și liniștit unde-ți vine să închiriezi o casă de vacanță), dar pe lîngă ea mai există cîteva clădiri în stil modernist care merită văzute, chiar dacă doar din exterior.

Dacă vă tentează Colonia Güell, e bine de știut că se află la 20 de minute de Barcelona și se ajunge foarte ușor cu trenul sau mașina.

Din Spania, cu drag (4)

* Să începem, de tradiționalul 8 Martie, cu cele mai de succes femei din Spania: moștenitoare de imperii financiare, sportive, artiste, primărițe, oameni (femei?) de știință.

* Barcelona floors e proiectul unui fotograf german, Sebastian Erras. Fără prea multe cuvinte, că e de văzut. Probabil că acum vă e ciudă că atunci cînd ați vizitat orașul ați stat mai mult cu nasul pe sus. :P

* S-a proclamat oficial. Cea mai bună și cea mai scumpă șuncă din lume se produce în Huelva, Andalusia. Dehesa Maladúa e numele jamonului cu pricina, iar un picior de porc ajunge la – stați bine? – 4.100 euro.

* Dacă tot a fost World Book Day sau ziua scriitorului, cum am văzut că-i zice în România, poftiți o listă cu cărți (mai puțin cunoscute) despre Spania.

* Și un ghid video cu cîteva dintre cele mai cunoscute expresii spaniole:

Adéu!

Barcelona (de) la înălțime

Să zicem că vii a doua sau mai multa oară în Barcelona sau să zicem că locuiești aici. În fine. Să zicem că ai fost deja măcar o dată în Park Güell, la castelul de pe Montjuïc sau sus la Tibidabo și ai admirat / fotografiat orașul de la înălțime. Să zicem că locuiești relativ aproape (2 km) de un alt loc care se laudă cu cea mai frumoasă panoramă a orașului, dar care nu costă nimic și nici nu e înțesat de turiști, cel mult de pasionații de jogging. Ce faci? Păi mergi, sigur, chiar dacă e de urcat și pe străduțe, și pe trepte, și mai ai și un copil de 3 ani cu tine.

Bunkers del Carmel (buncărele din cartierul El Carmel), se află pe Turó de la Rovira (dealul Rovirei, cum ar veni :)) și oferă una dintre cele mai spectaculoase imagini panoramice asupra Barcelonei. Locul e foarte puțin cunoscut turiștilor și a fost puțin cunoscut chiar și printre localnici, pînă acum cîțiva ani. A devenit, pintre altele, popular datorită unui film, Tengo Ganas de Ti, care are cîteva scene filmate sus la buncăre, ba chiar afișul are o imagine destul de îmbietoare.

Sigur că majoritatea oamenilor urcă pentru imaginile spectaculoase (360°), dar și buncărele (construite în timpul războiului civil și folosite ca adăposturi antiaeriene) pot fi un punct de atracție, presupunînd că te interesează istoria (sînt bine marcate, există chiar și un centru de informare care ține de MUHBA – muzeul de istorie). Noi am fost dimineața, dar se zice că apusurile se văd excelent de acolo de sus.

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by David Cristian (@departive) on

A photo posted by David Cristian (@departive) on

Load More