All posts tagged catalunya

Prin oraș: Casa Batlló

Nu există să știi ceva, cît de cît, despre Barcelona, și să nu fie printre alea cîteva lucruri și Casa Batlló – simbol, dacă vreți, al orașului, al modernismului, al lui Gaudí însuși.

Timp de 3 ani am tot evitat s-o vizitez, ba pe motiv că-i plin de turiști, ba că e scump, ba că e prea populară, ba că [insert alte motive]. Am decis într-un final că intrarea n-o să se facă mai ieftină, nici turiștii mai puțini, așa că aș face bine, dacă tot locuiesc aici, s-o vizitez, măcar odată-n viață. Ceea ce am și făcut, și-am aflat cu bucurie că 1. dacă ești rezident, biletul e mai ieftin (15 euro, comparativ cu 23 cel mai ieftin pînă la 36 cel mai scump). 2. dimineața, pe la un 9.30-10 e încă o oră decentă de vizitat, turistul încă doarme sau își bea cafeaua con leche pe undeva.

Înainte să vă las niște poze care să vă facă poftă / curaj de vizitat, cîteva concluzii:
– casa e mare pe dinafară, dar de vizitat sînt practic 2 paliere, scările interioare și acoperișul;
– Gaudí a fost un tip foarte deștept (no news here), toate șmecheriile legate de aerisire și luminozitate m-au impresionat la fel de mult ca detaliile decorative și arhitectonice (orice tip de bilet are smart guide, așa că informații complete la fața locului sau google dacă țineți neapărat);
– dacă tot ajungeți acolo, uitați-vă cu atenție și la celelalte case din zonă, așa numita Manzana de la discordia (un foarte isteț joc de cuvinte, manzana înseamnă în limba spaniolă atît măr cît și bloc), sînt nișe bijuterii arhitectonice pe care e păcat să le ratați.
– dacă vreți să evitați statul la cozi, luați bilete în prealabil de pe net.

Castanyada

Tots Sants (sărbătoarea tuturor sfinților, 1 noiembrie) e big deal în Catalunya și, prin extensie, Spania și alte țări preponderent catolice. Ca peste tot, Halloweenul, cu simbolurile și manifestările de rigoare (a se citi de import american) a devenit o sărbătoare de masă, peste tot ai să vezi decorații cu dovleci, schelete și pînze de păianjen și oameni costumați, însă la nivel micro se încearcă păstrarea tradițiilor proprii, cu atît mai mult în Catalunya, unde orice simbol local e foarte prețuit și i se acordă multă atenție.

Pe lîngă tradițiile religioase, Tots Sants e acompaniat și de cîteva tradiții populare, dintre care cea mai cunoscută e Castanyada, care, după cum o dă de gol numele, e sărbătoarea castanelor. Ceea ce înseamnă că această perioadă (nu doar ziua cu pricina) e un pretext pentru reuniuni familiale și amicale în care se bea moscatel, se mănîncă castane prăjite, moniatos (cartofi dulci), fructe uscate și, de departe cele mai apetisante, panellets, care sînt niște prăjiturele rotunde făcute dintr-o bază de zahăr, ou, marțipan, uneori cartof dulce, care se combină pe urmă cu diverse: tradițional cu semințe de pin, dar și cu migdale, cocos, ciocolată, stafide etc.

Pentru copiii mai mici, Castanyada e prilej de mare distracție. Merg la grădiniță / școală costumați în vînzători de castane, cu șorțuri și batic (fetele) sau berete (băieții), mănîncă castane, cartofi dulci și fructe uscate și au tot felul de activități legate de sărbătoare, de la desenat la povești, cîntece și dansuri la temă.

Dacă mă-ntrebați pe mine, cred că prefer Castanyada Halloweenului.

Cu designul la metrou

V-am zis cu ceva timp în urmă cum TMB – acest Metrorex barcelonez, se implică în treburi culturale, în speță atunci vorbeam de un concurs de proză scurtă online.

De data asta e vorba de design. Dacă vă nimeriți pînă la aproximativ sfîrșitul lunii în Barcelona, puteți vedea rezultatul proiectului / concurs Paradigme utopice ale orașului viitorului, organizat de TMB și Tîrgul de Artă Contemporană Swab, gîndit în așa fel încît să coincidă cu Design Week, Primavera Sound și Sonar Festival. Scările din 15 stații de metrou au fost decorate de studenții școlilor de design din Catalunya, plus, pentru prima dată, invitate școli internaționale din Anglia, Argentina, Canada sau Hong Kong.

Aici se pot vedea toate designurile. Cred că preferatul meu e cel al școlii Serra i Abella  din Hospitalet – Viața pe insule suspendate în spațiu.

Și cîteva fotografii pescuite de pe Instagram:

A photo posted by SWAB ART FAIR (@swabartfair) on

A photo posted by @ivonnefm on

A photo posted by Anna Fabo (@annafabbb) on

A photo posted by Luis Urea (@elsenormopa) on

A photo posted by Jessica (@barcelonablonde) on

Postcards: Sitges

***

Sitges e un orășel catalan care ține de provincia Barcelona și dacă nu ar suna extrem de stupid, am putea să-i spunem stațiune, pentru că e aproape exclusiv turistic (17 plaje, 3 porturi sportive). E o localitate tipic mediteraneană, cu case albe, străduțe înguste și pietruite și bodegi la tot pasul. Sitges a fost comparat cu Saint Tropez, și datorită climei, dar și pentru faptul că este un oraș scump, cu proprietăți egale ca valoare cu unele dintre cele mai scumpe ale Europei. Aproape o treime dintre cei aproximativ 28.000 de rezidenți sînt bogătași europeni ai căror copii studiază la școli internaționale din zonă. Din Barcelona se ajunge foarte ușor, cu trenul, în aproximativ 40 de minute.

Caga tió’s coming to town

În această perioadă de maximă încordare și aprinse dicuții vizavi de ce le spunem copiilor despre moși (să păstrăm magia, să nu-și piardă inocența, dar nici să nu-i mințim ca să nu le lezăm una alta), să vă zic doar că aicișa în Catalunya nu se prezintă Moș Crăciun la copii (nici Moș Nicolae – aud că el navighează spre Olanda, așa că nu-i de văzut prin zonă), ci un butuc, pe numele lui Tió de Nadal sau Caga tió (bușteanul căcăcios). După 8 decembrie își face apariția prin casele catalane, iar pînă în ajunul Crăciunului, copiii au grijă să-i dea de mîncare (biscuiți și fructe), pentru ca în ziua de Crăciun, bușteanul să – ne scuzați, ce să facem, așa e tradiția! – cace niște cadouri pentru ei (nu înainte de a-l bate bine cu niște bîte, în timp ce cîntă un cîntec specific), de cele mai mule ori dulciuri sau în orice caz chestii mărunte. Asta pentru că adevăratele cadouri se primesc în 6 ianuarie și sînt aduse de Reis (cei 3 magi).

De unde rezultă că nici la grădi nu va fi serbare cu moș, ci doar concert de colinde, dar bușteanul căcăcios e prezent de cîteva zile în curte, iar, după cum se poate observa, copiii au mare grijă să-l hrănească. Nu mă întrebați cum gestionează părinții catalani situația cînd copiii află că buștenii nu produc cadouri prin partea dorsală, că nu știu să răspund. Dar, la cum îi cunosc, pot să intuiesc că nu-și prea bat capul cu asta.

Cum ziceam, nu serbare, nu cadou pentru educatoare, DAR evaluare individuală din partea ei pentru fiecare dintre cei 25 de copii, acum la final de trimestru, pentru nu mai puțin de 8 categorii (autonomie, stabilitate emoțională, comunicare, abilități de tot felul etc.). Cum am mai zis, mie-mi place mult de “doamna” (care e de fapt o foarte tînără domnișoară), așa că mă gîndesc să-i aducem un mic suvenir din România, dar încă nu știu ce.

La semnalul următor

reloj-cocina-cataclock-9914_l

Dintre misterele limbii catalane, pe care abia începem s-o dibuim și noi, vă prezentăm azi modul în care catalanii folosesc ceasul. În primul rînd, cele 60 de minute se împart în sferturi, sfertul fiind astfel unitatea de referință. Ne vom raporta mereu la ora care urmează, așa că ne interesează cîte sferturi s-au scurs deja din ea.

Începem lejer
Les deu (en punt) – Zece (fix)
Les deu i cinc (minuts) – Zece și cinci (minute)

După care ridicăm un pic ștacheta:
Un quart d’onze – Zece și un sfert (adică un sfert din unsprezece)
Dos quarts d’onze – Zece și jumătate (două sferturi din unsprezece)
Tres quarts d’onze – Unsprezece fără un sfert (trei sferturi din unsprezece)

Insităm cu ștacheta ridicată:
Un quart d’onze i cinc – Zece și douăzeci (un sfert din unsprezece și cinci minute)
Dos quarts d’onze menys cinc – Zece și 25 de minute (două sferturi din unsprezece fără cinci minute)
Dos quarts d’onze i cinc – Unsprezece fără 25 de minute (două sferturi din unsprezece și cinci minute)

Și, cireașa de pe tort – sfertul are jumătate (mig), care poate fi 7 sau 8 minute, după cît de optimist se simte vorbitorul :)
Un quart i mig d’onze del matí – aproximativ 10 și 23 de minute dimineața (adică un sfert și jumătate din 11), unde matí (+ matinada, migdia, vespre, nit) musai trebuie specificat, ca să știm dacă e noapte, dimineață, prînz, după masă sau seară.

Bineînțeles că se poate folosi și varianta cealaltă, mai ușor recognoscibilă (Les deu i vint – zece și douăzeci), dar de ce să simplifici cînd poți să complici? :)

Acestea fiind spuse, vă anunț că acum cînd scriu, són les dues i tres minuts de la tarda.
Și da, desigur, există ceasuri cu ora catalană.

Niște date

De Ziua Mondială a Statisticii, care a fost ieri, iată câteva cifre interesante despre Barcelona, conform celor mai recente date, din 2014:

– cel mai populat cartier: Provençals din districtul Poblenou (1.491 de persoane/ha), iar cel mai puțin populat, La Marina del Prat Vermell din districtul Sants-Monjuic (31 pers./ha)

– orașul are 4.027 de străzi, dintre care 605 doar în Ciutat Vella (orașul vechi), iar 550 încep cu litera C. Cea mai lungă este Gran Via de Les Corts Catalanes, care are 689 de numere și 12 km lungime.

– 105 km de transport subteran.

– populația s-a triplat în ultimii 150 de ani, în ianuarie 2014 erau înregistrate 1.602.386 de persoane, la care ne mai adăugăm noi 3 :). Cel mai popular nume dat băieților este Marc, iar fetelor, Laia.

– pe străzi sînt plantați 236.888 de copaci, există 1.948 de fîntîni publice, 398 de chioșcuri de presă și 1.296 cabine telefonice.

– anul trecut Depeche Mode au adunat cei mai mulți spectatori la un concert (17.938), și în total au fost 1.227 de spectacole de teatru.

– Barcelona are în prezent 32 de muzee publice și 16 private (ba chiar 17, că s-a mai deschis unul săptămîna trecută) și 210 biblioteci (publice, universitare, specializate etc.)

Toate datele astea sînt puse la dispoziție de primărie, accesibile oricui, ceea ce mi se pare foarte fain. Probabil așa e normal, nu știu de ce mă entuziasmez așa.

Cîteva tradiții catalane

Și dacă tot m-am pornit cu treburi catalane (adică lista de scriitori de săptămîna trecută), să mai zic două vorbe și despre cîteva tradiții locale.

Despre correfocs (care înseamnă mot a mot a fugi cu focul) am mai pomenit cîndva parcă, în contextul vreunei fieste, nu mai țin minte acum. Correfocșii ăștia sînt de fapt un grup de oameni (inclusiv copii!) antrenați special pentru a se juca cu focul – la propriu. Se costumează în diavoli și acompaniați de toboșari mărșăluiesc pe străzi cu ocazia diferitelor sărbători, gen Festa Major, despre care v-am mai zis. Nu e cea mai plăcută experiență (deși sînt convinsă că unii mai curajoși m-ar contrazice), mai ales cînd ești cu un copil mic în cărucior și dai întîmplător peste ei. Click aici pentru mai multe poze, care sînt spectaculoase, trebuie să recunosc.

Castellers sînt un fenomen specific Catalunyei. Castell = castel, de unde rezultă un castel / turn din oameni, o tradiție ce datează de la sfîrșitul secolului 18. Turnurile pot fi de mai multe feluri, în funcție de formă și numărul de participanți (bărbați, femei și inclusiv copii, din nou). În mod tradițional, turnurile se ridică în piețe, duminica, dar și cu ocazia diferitelor sărbători. În plus, există adevărate competiții (cu reguli foarte stricte) între școlile de castellers numite colle, diferențiate între ele prin culoarea echipamentului.

Gegants – giganții sînt figuri din papier mâché de dimensiuni uriașe (gen 3-3,5 m), care reprezintă personaje tradiționale sau figuri ale nobilimii locale, prezente la tot felul de festivități, mai ales Festa Major, care e sărbătoarea cea mai importantă a unui oraș sau chiar cartier. În Catalunya, giganții datează de prin secolul 15. Barcelona ca oraș are propria pereche de giganți, Jaume I și Violant d’Hongria, o pereche nobiliară, dar există și figuri populare, de exemplu giganții din Raval sînt o familie de muncitori (Ramon și Lola), în Eixample avem Rei Gaudí și Pedrera, iar giganții cartierului nostru (în foto) sînt Pau și Llibertat, o pereche burgheză din secolul 19. Toate figurile au în spate motive istorice bine întemeiate pentru alegerea numelor și a ceea ce reprezintă.

Gegants_de_Gràcia

Toate tradițiile astea presupun multă muncă și se fac voluntar; ceea ce mă surprinde pe mine e cît de interesată e generația de azi în a le păstra și perpetua, mai ales că vorbim inclusiv de orașe mari, unde de obicei tradițiile se pierd în timp. Bine, știm, catalanii sînt un pic naționaliști, dar oricum.

Load More