All posts tagged Barcelona

Martie cu scriitori

Să mai ștergem un pic praful și să vă zic două vorbe despre un festival de literatură, care tocmai s-a încheiat.

Kosmopolis, ca festival, are loc odată la doi ani în Barcelona, dar evenimente sînt și în anii de pauză, doar că nu atît de multe / condensate. Spre exemplu, anul trecut au fost invitați Don DeLillo, John Irving sau Svetlana Alexievici, dintre numele mai importante care s-ar putea să vă sune cunoscut.

Ca un fel de preludiu la festival, cu cîteva săptămîni înainte de începerea lui, a fost invitat Ian McEwan, o discuție cu jurnalistul Antonio Lozano. M-am dus pentru că se lansa Nutshell (Coajă de nucă) în catalană și spaniolă, eu o citisem nu cu mult înainte, mi-a plăcut etc. McEwan e un invitat excelent, amuzant, acid la nevoie, flexibil. Nu m-a încîntat prea tare ziaristul, a ținut un pic cu dinții de lista lui de întrebări, așa că interviul a fost cam împrăștiat.

Din cele 5 zile de festival eu am fost doar în 3, pentru că, recunosc, am vrut să aud / văd oameni de care măcar auzisem. În final s-a dovedit că au fost mai mulți cunoscuți, irelevant acum.

Într-o seară i-am ascultat pe John Banville și Pierre Lemaitre, o discuție despre romanul polițist. De Lemaitre n-am citit nimic, iar de Banville doar The Book of Evidence (Onorată instanță), pe lista scurtă la Man Booker în 1989, însă trebuie să menționez că romanele polițiste și le scrie cu pseudonimul Benjamin Black și mi-a plăcut cum a explicat care e procesul de scriere, foarte diferit, al romanelor polițiste față de celelalte – un vocabular mult mai simplificat, de exemplu. A fost foarte faină interacțiunea dintre cei doi scriitori, practic jurnalista care a moderat n-a trebuit să facă decît să le ridice mingea la fileu din cînd în cînd. Și mi-am notat un lucru fain spus de Banville, las aici pentru posteritate (apropo de faptul că nu există genuri literare superioare / inferioare): The world could do with more craftsmen and fewer artists.

În altă zi am mers să-i ascult / văd pe Jo Nesbø și Marc Pastor, care e un tînăr scriitor catalan de thrillere. Și discuția asta a fost faină, poate pentru că Pastor e scriitor și el (și fan al lui Nesbø), nu s-a ținut de o listă de întrebări, au avut un dialog foarte natural, despre Harry Hole, personajul principal din romanele lui Nesbø, seria Occupied și The Snowman, primul film bazat pe un roman de-al lui, cu Michael Fassbender în rolul lui Harry.

N-am citit nimic încă de Nesbø, dar sînt curioasă de cum va rescrie Macbeth pentru seria Hogarth Shakespeare, motiv pentru care l-am și întrebat la sfîrșit, în timpul Q&A despre diferența dintre a scrie propriile povești, idei, personaje etc. și a rescrie povestea altuia (Shakespeare în cazul de față). A răspuns foarte pe larg, cu multe detalii despre viitoarea carte, ceea ce mă face să sper că i-a plăcut întrebarea mea. :D

În ultima seară am fost la un alt dialog între două scriitoare, pentru că tema suna cel puțin interesant – personaje feminine și lumi (im)posibile. Împerecherea lor – Sophie Divry și Kirsty Logan – a fost un pic forțată, cărțile lui Kirsty nici măcar nu au apărut în spaniolă sau catalană, jurnalista-moderator (care mi s-a părut foarte arogantă, ups!) a vorbit foarte pe larg cu și despre Sophie, iar lui Kirsty i-a pus niște întrebări generaliste. Noroc că scriitoarele între ele erau curioase, așa că s-au completat binișor. În final nu s-a vorbit prea mult despre personaje feminine (un minus al moderatoarei), dar cel puțin am rămas curioasă de cărțile ambelor scriitoare.

Și la final, ca să nu rămînă pe dinafară din colecția de scriitori, o foto din decembrie anul trecut cu Max Porter, citind din Grief Is the Thing With Feathers.

(A se scuza calitatea fotografiilor, făcute cu telefonul, de la distanță).

Prin oraș: Casa Batlló

Nu există să știi ceva, cît de cît, despre Barcelona, și să nu fie printre alea cîteva lucruri și Casa Batlló – simbol, dacă vreți, al orașului, al modernismului, al lui Gaudí însuși.

Timp de 3 ani am tot evitat s-o vizitez, ba pe motiv că-i plin de turiști, ba că e scump, ba că e prea populară, ba că [insert alte motive]. Am decis într-un final că intrarea n-o să se facă mai ieftină, nici turiștii mai puțini, așa că aș face bine, dacă tot locuiesc aici, s-o vizitez, măcar odată-n viață. Ceea ce am și făcut, și-am aflat cu bucurie că 1. dacă ești rezident, biletul e mai ieftin (15 euro, comparativ cu 23 cel mai ieftin pînă la 36 cel mai scump). 2. dimineața, pe la un 9.30-10 e încă o oră decentă de vizitat, turistul încă doarme sau își bea cafeaua con leche pe undeva.

Înainte să vă las niște poze care să vă facă poftă / curaj de vizitat, cîteva concluzii:
– casa e mare pe dinafară, dar de vizitat sînt practic 2 paliere, scările interioare și acoperișul;
– Gaudí a fost un tip foarte deștept (no news here), toate șmecheriile legate de aerisire și luminozitate m-au impresionat la fel de mult ca detaliile decorative și arhitectonice (orice tip de bilet are smart guide, așa că informații complete la fața locului sau google dacă țineți neapărat);
– dacă tot ajungeți acolo, uitați-vă cu atenție și la celelalte case din zonă, așa numita Manzana de la discordia (un foarte isteț joc de cuvinte, manzana înseamnă în limba spaniolă atît măr cît și bloc), sînt nișe bijuterii arhitectonice pe care e păcat să le ratați.
– dacă vreți să evitați statul la cozi, luați bilete în prealabil de pe net.

Niște seriale

aka streetart în Barcelona.

Pe majoritatea le găsiți dacă sînteți, de exemplu, în drum spre / dinspre Parc Güell sau în căutare de atmosferă hipsterească, în Vila de Gràcia. Responsabili, axe_colours, adică Adrià (designer) și Oriol (arhitect).

A post shared by Lavinia (@rosuvertical) on

A post shared by Lavinia (@rosuvertical) on

A post shared by Lavinia (@rosuvertical) on

A post shared by Lavinia (@rosuvertical) on

A post shared by Axe Colours (@axe_colours) on

Street art în Barcelona (2)

Dacă ați vizitat Barcelona e foarte probabil să vă fi intersectat puțin cu arta stradală, nu de alta dar e foarte la îndemînă (pe toate gardurile, cum ar veni – la propriu), am mai povestit și eu despre ea cu cîteva ocazii (aici mai pe larg, de exemplu).

Acum cîteva săptămîni, în căutarea muralului burlesc de mai jos, al franțuzoaicei Miss Van (care a început să picteze pe ziduri de prin ’93, deci nu e tocmai o tinerică, așa cum ne-am aștepta cînd vine vorba de pictat pereți), am găsit întîmplător, la un minut distanță, un alt zid pictat din cap pînă-n picioare, pe toată înălțimea unui bloc, atît de înalt că nu mi-a încăput în poză. Artistul e Sixe Paredes iar muralul (El Espíritu de la Montaña) e actualmente cel mai mare din Barcelona. Ambele se află în zona Guinardó.

Peste următoarele am dat tot întămplător, deși știam că Vallcarca e o zonă cu mult street art, care în multe cazuri (cum ar fi și Carboneria), e în strînsă legătură cu activismul, squaterii (care nu știu cum se cheamă în română -?) și protestele de aproape orice fel. Nu știu cine sînt artiștii, dacă aflu completez cu informații.

Va urma, probabil.

Din Spania, cu drag (9)

* O nouă teorie, care, dacă s-ar dovedi adevărată (deși nu prea văd cum), ar face furori în lumea literară, spune că e posibil ca Shakespeare și Cervantes să se fi întîlnit în 1605 în Valladolid. Shakespeare a făcut parte (se crede) în acel an dintr-o delegație care a vizitat orașul în vederea semnării unui tratat de pace, în timp ce Cervantes locuia acolo cu familia lui.

* Despre Gaudí am auzit cu toții, mulți i-au și admirat lucrările și toată lumea e fascinată de fațada casei Batlló sau de băncuțele din Park Güell. Însă puțini știu că autorul mozaicurilor colorate (plus alte bijuterii arhitecturale) atribuite (doar) lui Gaudí sînt de fapt creația unui mai tînăr colaborator al lui, Josep Maria Jujol, despre care s-a făcut foarte recent un documentar.

* Dacă ajungeți în Spania și vă săturați de tapas și de plajă (lol), uitați o listă cu cele mai meseriașe muzee. Eu am descoperit unul aproape, Micromundi, un muzeu dedicat miniaturilor, în Besalú, îl pun pe listă.

* Și dacă tot sîntem la liste, continuăm vizita culturală cu 7 biblioteci ultramoderne, dintre care descopăr că una e chiar în Barcelona, și aproape de mine, deci aș putea s-o vizitez.

* Iar dac-am ajuns la cărți, iată-le și pe cele mai bine vîndute (lista e de săptămîna trecută). La chica del tren (Fata din tren) continuă să fie sus în top, dar a intrat tare Ildefonso Falcones cu Los herederos de la tierra (Moștenitorii pămîntului), continuarea romanului său de mare succes La catedral del mar (Catedrala mării), un monstruleț de 700 de pagini, tradus și în română.

* Și să nu uităm desigur, în caz că v-a scăpat amănuntul, că în noiembrie va apărea și ultima parte din seria cimitirului cărților uitate de Carlos Ruiz Zafón, El laberinto de los espíritus, (Labirintul spiritelor). Presupun că se va traduce repejor și în română.

null

Adéu!

În căutarea timpului pierdut

A fost o vreme, acum vreo 9-10 ani, cînd eram foarte fascinată de art nouveau. Am citit pe net, mi-am luat cărți, l-am spionat cît s-a putut atunci prin Cluj, Oradea, Budapesta și nu mai știu pe unde, fără să mă gîndesc că o s-ajung într-o zi să locuiesc într-un oraș în care art nouveau-ul, cunoscut aici sub numele de modernism catalan, e practic la el acasă.

Am fotografiat ieri o patiserie și mi-am amintit că am pe Insta mai multe poze moderniste de prin Barcelona, așa că am încropit o mini-colecție. N-o fi fost Proust în vizită la Barcelona (sau mai știi?), dar îmi imaginez că i-ar fi plăcut.

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

Din Spania, cu drag (8)

* Pentru că Spania, pentru că anul Cervantes (400 de ani de la moarte), multe evenimente culturale (și nu numai, inclusiv participanții la MasterChef de anul ăsta au avut de gătit feluri inspirate din Don Quijote) se învîrt în jurul lui. În Ciudad Real (Castilla-La Mancha, la Quijote acasă, deci) a avut loc primul rap battle inspirat din opera lui Cervantes. Cîștigătorul e un băiat de 19 ani, Alfonso Campos Yuste. Aici tot evenimentul, n-am găsit un video doar cu cîștigătorul.

* Săptămîna trecută a avut loc Semana negra, festivalul de literatură dedicat literaturii polițiste / thriller/ horror (a 29-a ediție). Un articol despre cum Barcelona cu cartierele ei gotice, străduțe înguste și misterioase, e cadrul perfect pentru thrillere și romane polițiste.

* Rămînem la cărți. Spania aniversează zilele astea 80 de ani de la începutul Războiului Civil, de unde a rezultat o listă cu 14 cele mai bune cărți despre subiect, de la Homage To Catalonia a lui George Orwell la The Muse, cel mai recent roman al lui Jessie Burton, autoarea Miniaturistei.

* Încă una cu cărți, și gata. Deși trișez un pic, că nu e vorba de Spania, dar eu în ziarele de aici am citit știrea, deci: Laura Esquivel, autoarea mexicană cunoscută pentru Ca apa pentru ciocolată, revine cu o continuare a romanului, după hehe, 27 de ani. Nu numai că a scris o continuare (El diario de Tita), dar se gîndește la o trilogie, pentru că evident. (Ce-i cu pasiunile astea pentru trilogii, tetralogii și serii? Reveniți-vă scriitorilor!)

* Și pentru că azi n-am artă vizuală, luați un pic de lingvistică. 10 false friends pentru spaniolii vorbitori de engleză.

Atît pentru azi. Adéu!

Cu designul la metrou

V-am zis cu ceva timp în urmă cum TMB – acest Metrorex barcelonez, se implică în treburi culturale, în speță atunci vorbeam de un concurs de proză scurtă online.

De data asta e vorba de design. Dacă vă nimeriți pînă la aproximativ sfîrșitul lunii în Barcelona, puteți vedea rezultatul proiectului / concurs Paradigme utopice ale orașului viitorului, organizat de TMB și Tîrgul de Artă Contemporană Swab, gîndit în așa fel încît să coincidă cu Design Week, Primavera Sound și Sonar Festival. Scările din 15 stații de metrou au fost decorate de studenții școlilor de design din Catalunya, plus, pentru prima dată, invitate școli internaționale din Anglia, Argentina, Canada sau Hong Kong.

Aici se pot vedea toate designurile. Cred că preferatul meu e cel al școlii Serra i Abella  din Hospitalet – Viața pe insule suspendate în spațiu.

Și cîteva fotografii pescuite de pe Instagram:

A photo posted by SWAB ART FAIR (@swabartfair) on

A photo posted by @ivonnefm on

A photo posted by Anna Fabo (@annafabbb) on

A photo posted by Luis Urea (@elsenormopa) on

A photo posted by Jessica (@barcelonablonde) on

Load More