All posts tagged articol

Din Spania, cu drag (10)

* O (nouă) listă cu cele mai frumoase / impresionante clădiri din Spania, unele adevărate bijuterii arhitecturale. Eu am văzut 3 deocamdată (Muzeul Guggenheim din Bilbao, Torre Agbar din Barcelona și Metropol Parasol din Sevilla). Cel mai mult mă tentează Hotel Marques de Riscal, de același Frank Gehry responsabil pentru Guggenheim Museum și Peix din Barceloneta.

* În Madrid, un artist bulgar, Christo Guelov, s-a gîndit să mai înveselească puțin trecerile de pietoni și le-a decorat cu forme geometrice și culori vii. Nu m-aș supăra să vină și în Barcelona.

* O știre mai veche, dar eu abia acum am dat peste ea. În timpul războiului civil, arta modernă era folosită pe post de instrument de tortură, de la a-i forța pe deținuți să urmărească Un Chien Andalou pînă la a decora celulele astfel încît să arate cam așa:

* Cum nu știu dacă o să apuc vreodată să citesc Don Quijote (ăla muzical al Adei Milea se pune?), e bine măcar că Disney se pregătește să facă un film pe baza romanului, în stilul Piraților din Caraibe.

* Luna trecută doi spanioli au lansat Napflix (taking siesta to next level!), care e, după cum o dă de gol și numele, o platformă unde rulează la infinit videouri care te ajută să dormi/adormi mai repede. Meniul e foarte variat: sport, documentare, reclame, alegi ce ți se pare mai plictisitor și-ți așezi perna confortabil.

* Și în final, dacă n-ați adormit, un artist spaniol, Gonzalo Garcia Calvo, care face niște origami foarte simpatice.

* Bonus, o știre de ultimă oră: Eduardo Mendoza (Barcelona, 1943) e cîștigătorului Premiului Cervantes pe 2016. Acest premiu, căruia i se mai spune și Nobelul hispanic, se acordă în fiecare an și se împarte între Spania și America de Sud, fiecare cîte un an. Anul ăsta a fost al Spaniei și vă mai spun doar că Mendoza nu cîntă (oficial :)) și mai multe dintre cărțile lui au apărut și în română.

Adéu!

Cele mai bune cărți în spaniolă din ultimii 25 de ani

Babelia, suplimentul cultural al cotidianului El País, a împlinit 25 de ani de existență, ocazie cu care 50 de oameni din lumea cărților (scriitori, critici, jurnaliști, profesori de literatură etc.) din Spania și America Latină au fost invitați să aleagă cele mai bune 25 de cărți de limbă spaniolă din ultimii 25 de ani.

Topul întreg al celor 25 de cărți îl găsiți aici, dar ca să vă fac un pic poftă cu top 5, poftiți:

1. 2666, Roberto Bolaño (2004)
2. Sărbătoarea Țapului, Mario Vargas Llosa (2000)
3. Detectivii sălbatici, Roberto Bolaño (1998)
4. Chipul tău, mîine, Javier Marías (2002)
5. Bartleby & Co, Enrique Vila-Matas (2000)

Remarcăm, desigur, că per total sînt mulți autori cunoscuți și traduși în română, iar topul 5 e chiar un regal, Bolaño pare să fie vedeta (tocmai a apărut anul ăsta 2666 și în .ro), iar eu trebuie să recunosc spășită, pentru a multa oară, că deși cunosc și recunosc multe titluri sau nume din listă, nu am citit nimic de-acolo pe motivul pueril că no me gusta mucho literatura hispanică, din motive nedescoperite deocamdată. Sigur c-am citit (și mi-a plăcut) Márquez și cîteva volume de Llosa, ba îmi place mult și Zafón, care e mai comercial așa, nu a ajuns în lista de cei mai cei, dar la ce dimensiune are literatura de limbă spaniolă (comparabilă cu cea de limbă engleză, aș zice eu), e aproape egal cu 0. Deci dacă reușiți cumva să mă faceți să-mi placă spaniolii și sud-americanii, măcar puțintel, v-aș fi foarte recunoscătoare, mai ales că-i și am la îndemînă.

Bineînțeles că topul a dat naștere la comentarii care mai de care: că nu sînt suficiente femei (nici între scriitori, nici în juriu), că nu e proză scurtă, teatru sau poezie, că Bolaño e necitibil și supraevaluat, că de ce lipsesc X sau Y, evident.

Pe site, cititorii pot să-și voteze ei înșiși favoriții dintre cei 25, așa că topul se cam schimbă, dar vă spun eu, c-am votat (în ideea cărților pe care aș vrea, teoretic, să le citesc), că tot Bolaño și Llosa sînt în frunte, deocamdată.

Deci. Ce ziceți de top? Ce-ați citit de-acolo? Eu cu cine votez încep? Marías?

Din Spania, cu drag (5)

* Acum două zile Barcelona s-a declarat veggie-friendly, aderînd la la campania Meat-Free Monday a lui Paul McCartney (habar n-aveam că el a inițiat-o). Asta înseamnă că autoritățile locale vor sprijini (și mai mult) producătorii și comerțul vegan / vegetarian, iar restaurantele și magazinele afiliate vor fi mult mai vizibile și implicit cunoscute. Asta, în țara jamonului, înseamnă foarte mult.

* Ca să rămînem tot în zona culinară, 10 feluri de mîncare specifice de Paște (cele mai multe deep fried greases, cum zicea – cine zicea? Seinfeld? Michael Scott?)

* Să nu credeți că în Spania toți proprietarii de patrupede sînt foarte civilizați, așa că te mai împiedici uneori de rahați de căței. Dar sînt și unii care le bat obrazul, eu am văzut de cel puțin două ori bilețele mustrătoare lăsate lîngă grămăjoara maronie. Iar în curînd în orașul catalan La Seu d’Urgell vor începe să analizeze ADN-ul din excremente, ajungînd astfel la cățel, și implicit la proprietar, care va fi amendat cu 300 euro.

* Pe frontul cultural, poate vă interesează să-l urmăriți pe Óscar San Miguel (Okuda), un artist madrilen care “redecorează” clădiri abandonate. Printre multe altele, anul trecut a transformat o biserică abandonată din Asturias, iar acum de curînd o biserică din Maroc. El e unul dintre artiștii responsabili de Art Truck Project, de care aminteam acum ceva timp.

A photo posted by OKUDA SAN MIGUEL (@okudart) on

A photo posted by OKUDA SAN MIGUEL (@okudart) on

* Dacă încă nu v-ați făcut planuri de vacanță sau aveți chef să vă clătiți ochii, măcar, cele mai frumoase sate din Spania, o listă subiectivă.

Adéu!

Din Spania, cu drag (1)

Cîndva în weekendul trecut, bîntuind pe internet și citind una-alta, mi-a venit o idee (genială, normal). Și anume: săptămînal, lunar, ocazional sau extrem de rar, după cum se vor alinia astrele sau voi avea eu timp & chef, să postez o salată de linkuri care duc către diverse articole, poze sau chestii interesante cu și despre Spania. Eh?

* Un articol recent din The New Yorker cu cei trei frați Roca, responsabili de El Celler de Can Roca din Girona, actualmente restaurantul nr. 1 în lume. (Da, am fost în Girona, nu n-am mîncat acolo, you’ve got to be kidding). Aflați, printre altele, că 5 săptămîni pe an închid restaurantul și călătoresc prin lume cu tot personalul din bucătărie, în tot felul de destinații culinare.

* O listă cu nu mai puțin de 204 ilustratoare din Spania pe care ar trebui să le cunoaștem. Cînd am citit articoul erau 150 și ceva, văd că între timp autoarea a mai primit sugestii și lista s-a mărit. E cu linkuri și exemple, merită, mai ales dacă vă învărtiți prin lumea artelor, publishing sau scrieți cărți pentru copii. (Știm noi pe unii.)

* Un tur al atelierului lui Joan Miró din Mallorca (unde a locuit & lucrat în ultimii aproape 30 de ani de viață), ghidat de nepotul pictorului, artist la rîndul lui (poet).

* Un articol despre originea cîtorva expresii amuzante & dubioase, din care spaniolii au o mulțime – cum ar fi de exemplu me cago en la mar, pe care am descoperit-o și eu recent într-un serial și m-a amuzat foarte.

* O listă cu cele mai urîte clădiri din Spania, care a avut și are arhitecți de mare valoare, dar nici gospodinelor nu le iese întotdeauna ciorba perfectă.

Adéu!

Grădinița. Prolog.

Mai sînt mai puțin de trei săptămîni pînă la începerea grădiniței și am intrat un pic în fibrilații. Copila nu vorbește catalană, deși înțelege cîteva chestii simple, abia a renunțat la scutec de vreo lună și nu spune întotdeauna cînd are nevoie (caca e mereu o surpriză), are ochelari (iar copiii sînt mereu curioși și vor să tragă de ei, și nici ea nu e foarte grijulie), va fi printre cei mai mici din grupă (grupa mică = toți copiii născuți în 2012, iar ea e de la sfîrșit de noiembrie), n-a fost în comunitate pînă acum și nici frați mai mari nu posedă, deci nu știe să împartă, să se joace în grup, să-și revendice ce-i al ei (majoritatea copiilor vin din creșe, aici concediul de maternitate e de 3-4 luni). Plus că n-a fost niciodată mai mult de cîteva ore departe de vreunul dintre noi, în principiu pentru că n-avem în apropiere bunici, mătuși & co. Și e super, super energică; ar cînta și-ar țopăi cît e ziua de lungă. (Sper că profele de engleză și de muzică vor fi încîntate de repertoriul ei). Am, deci, toate motivele să fiu ușor spre moderat panicată, deși încerc să bravez în fața ei, îi povestesc zilnic cum o să fie, ce-o să facă etc. Deocamdată e încîntată.

Primele trei zile sînt de acomodare, dar asta nu înseamnă că părinții stau acolo, ci că orele de venire și plecare sînt mai flexibile, iar părinții îi pot aduce pînă în clasă (și nu la ușă, cum se practică pentru grupa mică) și pot sta împreună vreo jumătate de oră, cam așa. Tot în zilele astea de acomodare sînt 3 persoane la grupă (25 de copii), iar după aceea două (educatoarea și o asistentă, care de fapt se împarte între două grupe, în funcție de activități). Da, clasele standard au 25 de copii, probabil doar la școlile private să fie mai puțini, deși am înțeles că nici acolo nu-s cu mult mai puțini. Dar măcar sala e super spațioasă și luminoasă. Apropo, în Spania școlile sînt de 3 feluri: de stat (gratuite), semi-gratuite (părinții plătesc o parte) și private. La primele două se intră pe bază de puncte (cei cu frați mai mari, din familii monoparentale sau cu mulți copii etc. au prioritate), iar locurile rămase se trag la sorți.

Pentru prima zi de școală trebuie să completăm nu mai puțin de 6 pagini cu info despre copil: cu cine locuiește, în ce limbă i se vorbește, dacă a fost afectat de chestii nasoale (moarte, boală, accidente), sănătate, obiceiuri alimentare, cum s-a dezvoltat (cînd a început să umble, să vorbească), ce poate să facă de unul singur (mîncat, îmbrăcat), cît și cum doarme, ce face în timpul liber, plus descriere din partea părinților (cu puncte forte și puncte slabe!). Deja am amețit.

Încă din iunie avem toți trei user și parolă la intranetul școlii – ba chiar și ceva aplicație, trebuie s-o instalez – cu o tonă de chestii: numele colegilor și al profilor (fac psihomotricitate, muzică și engleză cu profesori specializați), o tonă de resurse digitale gratuite, fișă personală de evaluare la fiecare materie (la 3 ani?!), mesagerie etc. Plus meniul lunar, care e mereu diferit, creat de un nutriționist, se laudă că folosesc doar ulei extravirgin de măsline, desertul înseamnă iaurt, fructe de sezon și vara, înghețată. Nimeni nu bea și nu are voie să aducă sucuri în școală, nici bomboane sau alte dulciuri. (Pe astea le mănîncă și beau după program, cu părinții și bunicii, nu vă imaginați că sînt privați total de ele! :))

Mîine, dacă e deschisă școala, ceea ce mă îndoiesc, mă duc să văd ce mărime de uniformă îi trebuie. Dacă nu, îi iau eu măsuri după capul meu; uniforma și rucsacul le comandăm online și vin pe urmă la școală. Sper să nu trebuiască mai mult de atît, că nu țin musai să-i cumpăr haine cu logo-ul școlii. (Mai sînt hanorace, pantaloni, bluze, tricouri etc.). Și să nu vă imaginați că-s nu știu ce grozăvii, 50-50 bumbac și poliester.

Processed with Moldiv

Mie-mi place echipamentul ăsta grădinăresc, toate grădinițele îl au, fiecare cu design și culori diferite, dar toate așa infantiluțe, cred că în România ar face crize părinții, aici nici măcar nu te întreabă de sănătate. Ăsta e, și gata!

No, să înceapă distracția! Accept bătăi încurajatoare pe umăr, vorbe bune, chiar și miștouri.

Ah, da. Era să uit. Am citit zilele trecute un articol simpatic, Going Back to School: The 1970s vs Today.

Cel mai bun an din literatură

Acum cîteva luni apărea pe BBC Culture un articol în care Jane Ciabattari, jurnalistă și autoare, se întreba care este cel mai bun an din istoria literaturii, luînd în considerare nu doar cărțile publicate în anii respectivi ci și debuturi spectaculoase și impactul pe care aceste cărți îl au (dacă îl mai au) în zilele noastre, dacă au inovat sau au schimbat cursul literaturii în vreun fel.

În final, 1925 a fost ales ca cel mai bun an pentru literatură, “the greatest year for books, ever”. În 1925 a apărut cartea de debut a lui Hemingway, In Our Time, dar și Mrs. Dalloway de Virginia Woolf, The Making of Americans de Gertrude Stein, Manhattan Transfer de John Dos Passos, An American Tragedy de Dreisser, Arrowsmith a lui Sinclair Lewis și (mai ales) The Great Gatsby de F.S. Fitzgerald. Tot în 1925 a fost fondată și revista The New Yorker, cu un puternic impact asupra literaturii. La listă mai adaug eu și Procesul lui Kafka, deși nu e menționat de Ciabattari (dovadă că se putea un pic mai mult research, se menționează doar titluri americane și britanice, posibil să-i fi scăpat și alte titluri internaționale).

La concurență cu 1925 au fost 1862 (cu Mizerabilii de Hugo, Părinți și copii de Turgheniev sau Amintiri din casa morților de Dostoievski) sau 1950, în care au apărut Leul, vrăjitoarea și dulapul, Eu, robotul plus alte romane de Doris Lessing și Ray Bradbury. The Guardian și-a întrebat cititorii dacă sînt de acord că 1925 ar fi cel mai bun an, așa că au mai apărut alte cîteva propuneri. 1922, pentru Ulise, Babbit, Siddhartha, The Waste Land sau Jacob’s Room; 1880 pentru Frații Karamazov (care face cît 10 romane la un loc, spune un cititor), 1962 pentru Ivan Denisovici, Foc palid, Deasupra unui cuib de cuci etc. Cîți oameni, atîtea opinii, deși majoritatea înclină către 1922.

Revenind la 1925, am fost curioasă să văd ce a produs notabil literatura română în acest an, mă gîndeam că poate putem pune pe listă și un roman românesc. Din păcate, în afară de Adam și Eva, care e un roman bun, dar nu cel mai bun al lui Rebreanu, nu am găsit nimic. Eliade și Sebastian mai aveau încă vreo 3 ani pînă să înceapă să fie publicați, Camil încă vreo 5 pînă la Ultima noapte, iar HPB scria deja la ciclul Halipilor, dar care a început să fie publicat abia din 1926. Parcă totuși sînt niște volume de poezie, dar le-am ignorat și m-am uitat doar după romane.

Ca fapt divers (sau pentru a arăta că avem și noi un an cel mai bun în literatură), în prefața cărții Best of. Proza scurtă a anilor 2000, Marius Chivu (coordonator) arată că 1933 a fost cel mai bun an din istoria romanului românesc, an în care s-au publicat nu mai puțin de 80 de romane, printre care Patul lui Procust, Adela, Rusoaica, Maitreyi sau Creanga de aur. N-a fost să fie 1925, ci 8 ani mai tîrziu.

Eu sînt de acord cu 1925, dacă m-ar fi întrebat cineva, asta aș fi votat și eu, dacă citiți articolul de pe BBC Culture, o să găsiți mulțimea de argumente. Acum n-o să vă-ntreb și eu care ziceți voi că-i cel mai bun an din literatură, dar dacă aveți opinii, do share!

Livin’ for the share

Așa. Mamelor, taților (totuși, mai ales mamelor!) vă recunoașteți? Nu musai în vacanță, dar totuși.

De cînd sînt mamă am început să-i înțeleg oarecum pe părinții care postează zilnic poze cu progeniturile din dotare, în ipostazele cele mai banale cu putință (pentru ceilalți). Căci dacă nu știați, fiecare mărunțiș merită imortalizat. Cînd te-a prins prima dată de deget, cînd s-a întors singur-singurel pe burtă, cînd a stat prima dată în patru labe, în picioare, prima zi de grădi etc. Înțelegeți voi.

Cît despre mine, am căzut, desigur, în aceeași capcană. Cînd am găsit-o pe Ingrid prima dată în vîrful mesei butonîndu-mi telefonul, primul impuls (căruia i-am și cedat) a fost să-i fac o poză, nu s-o dau jos, cum ar fi făcut o mamă grijulie. Nu trece zi, aproape, fără să simt nevoia să-i fac o poză, ori cu chiloții în cap pe post de pălărie ori făcînd puzzle-uri sau s-o filmez “citind”, cîntînd sau dansînd. Ne-au spălat pe creier la maternitate, vă spun!

Și mie mi s-a terminat bateria în momente esențiale, și eu am rămas fără spațiu pe telefon cînd mi-era lumea mai dragă (prima tură cu bicicleta ever!). Și eu fotografiez mîncarea la restaurant (dooh, elementar!), copilul jucîndu-se cu căței, copilul în avion, la ocean, pe oliță. Spre liniștea celorlalți, totuși, share mai rar. Și niciodată selfie!

***
P.S.1 Apropo de pruncii noștri și fotografii, citiți articolul ăsta – The Most Photographed Generation Will Have No Pictures in 10 Years! Adevărat!

P.S.2 Voi ăștia de nu aveți copii, dar posedați cîini, pisici sau diverse rozătoare, sînteți la fel ca noi, vă știu!

Best of (13)

* 15 Unique Illnesses You Can Only Come Down With in German. Absolut întîmplător, un articol scris de Arika Okrent, o lingvistă a cărei carte – amuzantă – (In the Land of Invented Languages) tocmai am terminat-o acum cîteva zile. De multe m-ar fi scutit Kreislaufzusammenbruch, dacă știam eu că există!

* 43 Parents You Should Definitely Follow On Instagram. V-am mai spus că-mi place Instagram. Acum și cu multe conturi părințești.

A photo posted by Matthew Novak (@mattjnovak) on

* Movie Theaters Had Very Different Rules in 1912. Nu zice nimic de popcorn, dar poate vă interesează: Why Is Popcorn the Default Movie Theater Snack?

etiq

* How Fashion Helped Defeat 18th-Century Anti-Vaxxers. Ocazie cu care am aflat și că vaccin vine de la vacă. Hai să nu-mi ziceți că voi știați!

* If Toddlers Texted. Dacă nu știți cine e Caillou, ori n-aveți copii ori, sînt deja mari.

caillou

Load More