Daily Rituals

Processed with Moldiv

Am cumpărat cartea lui Mason Currey aproape dintr-un impuls, la scurt timp după ce am văzut infograficul ăsta, deși știam de ea de ceva vreme și o aveam pe lista de to read.

Daily Rituals: How Artists Work nu e o carte genială, nu spune lucruri care nu s-au mai spus sau auzit, dar ce-a făcut Currey a fost să adune informații din (auto)biografii sau interviuri cu și despre scriitori, pictori, muzicieni, artiști plastici, cineaști, coregrafi etc. – oameni creativi adică – și să le compileze (un pic haotic ca organizare, după părerea mea), rezultînd o carte de ținut pe măsuța de cafea și răsfoit ocazional. În cazul meu, desigur, a ține cărți pe măsuța de cafea e o utopie, nu ar rezista micuțului monstru, și oricum am citit-o pe Kindle.

Din toată adunătura de informații eu am reținut așa: că nu există o rețetă a succesului, că muzele nu te vizitează neapărat nici dacă stai treaz toată noaptea, nici dacă muncești cu religiozitate un program de 8-12 ore pe zi, nici dacă bei ceaiuri de ierburi, nici tone de cafea, alcool sau înghiți barbiturice fără număr. Ce mi-a plăcut să citesc nu e cîte ore pe noapte dormea cutare sau ce și cît mînca la micul dejun, dacă făcea sport sau nu, ci lucruri interesante despre el/ea, ceva ce nu știam, ce mi s-a părut interesant/amuzant/grotesc etc. De exemplu:

Knut Hamsun își ținea lîngă pat un carnețel și dacă se trezea în toiul nopții începea să scrie fără să aprindă lumina, după care mergea înapoi la culcare, iar dimineața își descifra notițele scrise în timpul nopții.

Patricia Highsmith creștea melci, iar cînd s-a mutat din Anglia în Franța, i-a transportat ilegal ascunși în sutien. N-are legătură cu scriitura ei, dar mi s-a părut amuzant. Nu să transporți melcii ilegal, ci să-i ții așa, ca animale de companie. Mai mergea uneori la cîte o întîlnire avînd cu ea cîte-o căpățînă de salată în care se relaxau cîțiva melci.

Thomas Wolfe scria dezbrăcat, în picioare, avînd frigiderul pe post de birou.

Spre deosebire de el, Proust și Capote scriau în pat, la orizontală. Capote era, în plus, și superstițios, nu începea și nu termina vreo carte vinerea, și de multe ori refuza să sune la un număr de telefon sau să accepte o cameră la hotel dacă numărul i se părea cu ghinion.

Ingmar Bergman era fan Dallas, P.G. Wodehouse se uita și el la soap operas, Nabokov se uita la meciuri de fotbal (cînd nu compunea probleme de șah sau căuta fluturi).

Schiller era inspirat de mirosul merelor putrezite așa că avea mereu în birou un sertar plin de ele.

Beethoven își prepara singur cafeaua din fix 60 de boabe, pe care le număra de fiecare dată, iar Balzac ajungea uneori să bea și cîte 50 de cești de cafea neagră într-o zi.

George Simenon purta aceleași haine atîta timp cît scria la un roman. Adică în orele cînd scria se schimba în hainele respective.

Mi s-a părut interesantă de tot experiența Marinei Abramovic. În 2010, timp de 11 săptămîni cît a durat The Artist is Present, retrospectiva carierei ei la MoMA, a stat nemișcată pe un scaun timp de 7 ore pe zi (11 vinerea), fără să mănînce, să bea sau să meargă la wc. Ca să facă față acestui program, a început să-și facă o rutină cu 3 luni înainte de deschidere, așa că pentru a se hidrata și-a impus să se trezească noaptea tot la 45 de minute ca să bea apă. În toate astea 11 săptămîni n-a vorbit la telefon, n-a deschis emailul și n-a vorbit decît cu 4 persoane: paznicul muzeului, curatorul retrospectivei, asistentul și fotograful ei. Nu te pui cu artiștii. :-)

Aici e blogul lui Currey, care a stat la baza cărții, unde se găsesc o parte dintre cei despre care a scris și în carte, grupați tematic, în funcție de ocupație sau obiceiuri.

8

3 Comments

  1. fiecare cu stolul lui:)

  2. LS

    haha, cute little facts.
    o sa iti trec drept ciudat daca iti spun ca si eu am doi melci (acvatici) de companie? :))

Leave a Comment