All posts in Cluj

Meanwhile in Cluj

Dimineață, pe la 10, în 32B, dinspre Gheorgheni spre centru. Șoferul nu oprește în stație la Finanțe. Pensionarii se impacientează și încep să vocifereze. Șoferul se scuză, spune că e prima dată pe ruta asta și n-a știut. Pensionarii încep să se consoleze: “nu i-o fi spus nimeni!”, “atîta rău să avem în viață!”, “no lasă că doară tăt în Cluj sîntem!”
Gotta love this city!

Copiii urăsc lectura, iar școala e parțial vinovată pentru asta

Am impresia că învățătoarea nepotului meu de clasa a 2-a e pe lîngă, rău de tot. Cum adică să dai tu ca lectură suplimentară, unor copii de 8 ani, un text ca

Miţu si Baruţu au mai crescut şi încep să comploteze.
În ceasurile scurte dintre păruieli şi ghionti, daţi şi primiţi, înţelegându-şi interesele de generaţie mai bine, ei îşi dau seama că au datoria să se organizeze împotriva marilor adversari: măicuţa şi tătuţu, unchiul Sesis şi mătuşa Tătana. Libertăţile lor au văzut din experienţă că sunt limitate de reguli şi dogme. În ordinea morală nu e voie nimic, iar în ordinea materială totul e încuiat. Afurisiţii şi tartorii au dus perversiunea până la rafinamentul dulapurilor cu broască, blocate cu o fărâmă de metal trecută pe o verigă. Cu toate că, nemişcate şi blânde la locul lor, s-ar lăsa de bunăvoie cotrobăite, dulapurile sunt ca şi cum nici n-ar fi acolo unde se găsesc, căci stau în buzunarele asupritorilor, unele la măicuţa, altele la tătuţu. (fragment din Tudor Arghezi, Cheile)

și să ai pretenția ca texte ca ăsta și altele asemenea, să dezvolte ușurința la citit și dragostea de lectură? Păi cum să nu urască școala și cititul? Cum să citească astfel de texte singuri (sau hai, fie și cu ajutor) fără să se oprească tot la cîteva cuvinte pentru a întreba Mama, ce înseamnă dogme, ordine morală, ordine materială, tartori, pervesiune, asupritor etc,? Cum să prindă drag de citit cînd li se pretind lecturi pline de arhaisme, regionalisme sau cuvinte prea dificile pentru vîrsta lor? Cum? Cum să le ceri să citească la vîrsta asta Peneș Curcanul? Așa a fost dintotdeauna și eu nu mai știu? M-am țicnit eu, s-au țicnit învățătorii? În ce secol trăim, de tot Ion Creangă și aminitirile lui din copilărie sînt la putere? N-avem și noi niște autori optzeciști, nouăzeciști care au scris pentru copii?

Să ne mai mirăm atunci că, conform testelor PISA, România e pe locul 50 din 65 la lectură/citire și că elevii români sînt cei mai puțin motivați dintre toți?

Considerații pe marginea Iulius Parc. La propriu și la figurat.

Dacă sînteți din Cluj, știți probabil de Iulius Parc, poate l-ați vizitat deja, dacă nu, sigur urmează să o faceți. Dacă nu sînteți din Cluj, aflați că avem un parc nou nouț, în jurul lacului de lîngă Iulius Mall, cel mai scump parc din țară (investiție totală de 2 mil euro, 200 euro/mp), lucru care nu văd de ce ar constitui un motiv de mîndrie. Dar așa-i românul, îi place să se fălească cu ce are mai scump, să acceptăm deci.

Așadar, primul și cel mai important, de fapt singurul avantaj e că parcul ăsta există. Niciodată nu vor fi suficiente parcuri și locuri cu verdeață, mai ales în orașele în care se construiește intens. Cînd am văzut fotografia de mai jos mi-am zis că trebuie să fie undeva în Londra, n-ai să vezi la noi parcuri în care poți sta pe iarbă, la soare. Se pare că e posibil, zice-se că gazonul e unul special, care să reziste la trafic intens. În sfîrșit, iarba nu mai e doar ca să ne bucure ochii și sufletul, ci și picioarele. Like.

parc1

Noi am fost în parc sîmbătă, pe la prînz. Mi-a plăcut că erau mulți părinți cu copii, cărucioare, bicicliști,  joggeri, copii cu role și skate-uri. Ce nu mi-a plăcut e că:

– aleea care se presupune a fi pista pentru bicicliști/jogging nu e marcată în niciun fel. Așa că toată lumea e la grămadă, mie dacă mi-ar alerga copilul pe-acolo, mi-ar sta inima în loc la gîndul că-l poate trînti un biciclist din greșeală.

– cealaltă alee, parțial suspendată deasupra lacului, acoperită cu scînduri de lemn, nu e protejată. Dacă ai un copil mai nărăvaș care-ți scapă de sub ochi cîteva secunde, poate cădea în lac cît ai zice pește (pun intended).

– la intrarea în parc ești avertizat că nu ai voie cu animale, să înoți în lac, cu mîncare și băutură (nu mi-a fost clar din simbolul grafic dacă e vorba doar de iarbă sau e valabil pentru tot parcul), și încă vreo două chestii pe care nu mi le amintesc. Anyway, noi am mers pregătiți să-i dăm junioarei să mănînce, ceea ce am și făcut, am mîncat și noi cîte un sandvici, am băut suc/cafea și la fel ca noi mulți alții, inclusiv pe iarbă. Și-am aruncat resturile la coșul de gunoi, că așa e normal. Mi se pare o interdicție stupidă, da, știu că noi românii nu știm să strîngem după noi și o să se găsească și băieți cu treninguri albe și cefe late care să-și arunce paharele de Starbucks în lac, dar hai să sperăm măcar un pic că ne putem civiliza, și la urma urmei, sigur o firmă ia bani mulți mulți pentru curățenia și întreținerea parcului. Pariez.

Cînd am plecat, pe la 3, deja parcul era obositor de plin, ochisem cel puțin 4 mirese venite pentru ședințele foto de rigoare. Locul pare OK, sper să rămînă la fel și să se îmbunătățească pe parcurs. Pare puțin cam fușerit, cum bine observa D. (cel mai probabil din dorința de a grăbi inaugurarea), dar na, orice loc care e family friendly îl iau ca pe un avantaj. Voi ați fost? Cum vi s-a părut?

Sursa foto: Știri de Cluj

 

 

Dragă statule român, dragă proiectule european…

Echilibru – o nouă abordare a vieții familiale cu cea profesională“. Cum vă sună sloganul ăsta? Prost, nu? Hai să fi fost “o nouă abordare a vieții de familie și a celei profesionale”  sau “a vieții familiale alături de cea profesională”, în fine, orice, dar să aibă sens cît de cît.  La cît de mult s-a cheltuit cu proiectul ăsta  – 8,7 mil. euro, ar fi meritat măcar un slogan corect, nu?

Statul român, prin al său Minister al Muncii, mi-a trimis ieri o scrisorică. Una din aia standard, “Dragă mămică, bla bla, limbaj de lemn, bla bla” în care îmi povestește despre echilibru și îmi explică ce e aia o femeie de carieră și ce e o mamă de succes (dacă nu știți, întrebați-mă, o să citez cu plăcere). Și cum pot eu să le îmbin pe amîndouă dacă vreau, citind pliantul (frumos, cartonat, colorat, ca doar e pe bani europeni) pe care mi l-au pus în plic.

Pliantul ăsta mă informează că o femeie e aptă să se întoarcă la muncă la 6 săptămîni după naștere. Și că dacă vreau să rămîn în concediu de maternitate, ar fi bine să iau în calcul cîteva aspecte, recte să mă gîndesc la implicațiile financiare (Îți poți permite să renunți la locul de muncă și la resursele financiare pe care acesta ți le oferă?); schimbarea stilului de viață (Este suficient actualul buget pentru satisfacerea obiceiurilor de dinainte de a naște?); viața personală (Ce fel de viață de familie vrei să ai? Cît de mult poți conta pe ajutorul celorlalți membri ai familiei și pe prieteni?); presiunile asupra susținătorului financiar (Cum va reacționa jumătatea ta în calitate de unic întreținător al familiei? Povara financiară va fi prea mare?) satisfacția unei cariere (Crezi că statutul de părinte cu normă întreagă este suficient? Cît de multă satisfacție crezi că vei primi, pe termen lung, de la unica ta carieră, aceea de mamă? Ce fel de copilărie vrei să asiguri copiilor tăi? Cum a fost propria ta copilărie?)

Păi să le răspund, zic. Read more…

Gustul de la țară

Mi-am promis că nu o să fiu un granola parent, n-o să am obsesii legate de mîncatul sănătos (am spus obsesii, nu preocupări), n-o să-mi duc fata la păscut și nici n-o să ne apucăm să plantăm mazăre pe balcon. Dar trebuie musai neapărat să o hrănesc cît se poate de sănătos. Să ne hrănim toți 3, în mod ideal.

Și cum, așa cum am mai spus, nu beneficiem de surse de hrană organică de la părinți sau bunici care să locuiască la țară și să crească un pui, o gîscă, un purcel, sînt în permanentă căutare. Cu cît mai aproape de Cluj, cu atît mai bine.

Întîmplător am dat de Ferma Gustul de la țară, pe un forum, unde cineva le lăuda produsele. Nu știu care-i treaba cu pagina lor web, dar de pe FB i-am contactat pe mail, am primit listă de prețuri, am comandat joi și vineri au venit cu produsele la ușă (pui și telemea sărată, ambele 20 lei/kg). Eu mă declar mulțumită, în parte și pentru că, deocamdată, sînt singurii pe care i-am testat. Caut în continuare, și dacă știți de oameni serioși care se ocupă cu asta, dați de veste.

P.S. 1 Ferma e în județul Cluj, dar livrează sigur și în București. Nu știu de alte județe, merită întrebat.

P.S. 2 Am uitat că puii ăștia crescuți la țară vin cu gît și organe. N-am mai tranșat un pui de cel puțin 15 ani, m-am uitat la un filmuleț pe YouTube, ca să fiu sigură. Nu spuneți la nimeni. :)

Cum se protestează la Cluj

protest

La cele două poluri

– “Jenanta cucoana … absolut jenanta. Numai tigancile mai fac asa ceva …”

– ” Femeia asta e de admirat din multe motive: 1. ca alapteaza; 2. ca alapteaza un copil de cel putin un an si ceva (gasesti rar femei care fac asta la o asa varsta a copilului); 3. ca face acest lucru in public; 4. ca participa la un astfel de protest cu un copil. Mircea a surprins esenta protestului cu aceasta poza! Copiii nostri sunt viitorul si pentru ei trebuie sa luptam!”

Click pe foto pentru a accesa pagina de FB (Mircea Albuțiu) cu toate comentariile.

Parchez ca un bou

Am destule frustrari ca mamă la vîrsta asta a lui Ingrid (9 luni), multe legate de flexibilitate și mobilitate, așa că zenul e la limita inferioară de mult timp, și cînd mai dau și de cîte un bou respectiv vacă sau alte animale care parchează în felul ăsta cînd eu sînt la plimbare cu căruciorul, o iau razna. Dacă din întîmplare șoferul e prin preajmă, devin vocală, dacă nu e, îi spun de bine în gînd, lui și neamurilor lui. Să trebuiască să o iau pe arătură sau pe stradă (care e una circulată de multe mașini mari), pentru că ție, șoferul-bou nu îți pasă de pietoni, nu e o opțiune, așa că am început să le fac poze și am creat o pagina de Tumblr unde îi raportez pe nerușinații din Cluj. Mă rog, nu știu cît ajută, dar mai defulez și eu. Ideea nu e a mea (noastră), am văzut-o acum mai mulți ani aici și mi-am dorit un set de stickere de ani de zile, că frustrările mele sînt vechi.

parchez

Dacă sînteți șoferi și aveți apucături din astea, revizuiți-vă atitudinea, vă rog, gîndiți-vă un minut și la ceilalți. Mulțumesc.

Din frustrările unei mame

În scurta mea experiență mămicească am realizat că unul din lucrurile care mă enervează cel mai tare, și sper că sînteți de acord cu mine, e ca cineva sau ceva să-mi trezească copilul din somn.  Că e un țînțar, un maidanez turbat, un vecin cu muzica la maxim sau soneria, egal. Mi l-ai trezit, am nervi.

Așa că voi fi scuzată de domnul care s-a proptit azi în sonerie și pe care l-am repezit cu unul din cele mai neprietenoase tonuri de care sînt în stare. Și cu care am schimbat fix trei replici. “Sărumîna, sîntem de la o asociație umanitară…” “V-am deschis eu la interfon?” “Nu.” “Atunci de ce-mi sunați la ușă? Tocmai mi-ați trezit bebelușul!” “Ne cerem scuze.” “Vă rog să nu mai sunați la ușa mea dacă nu vă deschid eu la interfon.” Bine, acum nici n-aș avea cum să-i deschid la interfon, că l-am pus pe mut, tot din motive bebelușești. Cine vine la noi sună în prealabil, dacă facem comandă de pizza sau aștept un curier, îl deblochez și gata. În rest, silentium pe toate planurile.

Nu știu cum e la voi în cartier, dar la noi în Gheorgheni, tot cam la două săptămîni se înființează niște reprezentanți de asociații umanitare, acompaniați de un clipboard și un chitanțier. Pe la un prînzuleț așa, cînd sînt acasă doar gospodinele inimioase și pensionarii sufletiști, că la ei prind șmecheriile astea sentimentale.

M-am întrebat de multe ori ce-i mînă-n luptă pe oamenii ăștia. Suspectez că sînt șomeri sau pensionari (unii dintre ei cu un grad ridicat de dubioșenie)  în căutarea unui cîștig facil. Și n-am nimic împotrivă. De fapt nici nu cred că au cine știe ce cîștig. Ca să nu mai vorbesc de uzura morală.  Cît de plăcut trebuie să fie să ți se trîntească ușa în nas, să nu fii lăsat să-ți spui poezia sau să mai primești și niște înjurături bonus? Asta presupunînd că mai sînt de-ăștia ca mine, care nu au dispoziția sufletească să asculte povești emoționante și scapă repede de ei cu un “nu, mulțumesc”.

Nu-s vreo insensibilă. Ba chiar mă emoționează lucruri din cele mai mărunte și sînt dispusă să ajut și să donez, cînd nu sînt agasată, cînd îmi spui povestea altfel decît bătînd la uși. Trăim în secolul tehnologiei și e momentul ca asociațiile umanitare de apartament cu iz de Filantropica să iasă în online. Prefer să fiu spămuită în inbox decît să fiu sunată la ușă sau acostată pe stradă.

Data viitoare cînd îmi mai sună vreunul la ușă, o să-l iau la întrebări. Cum se numește asociația, ce scop are, ce campanii ați mai derulat, să vedem certificatul de înființare, și legitimația dumneavoastră vă rog. Măcar să defulez mai concret, cu nume și prenume.

Load More