All posts in BCN

Street art în Barcelona (2)

Dacă ați vizitat Barcelona e foarte probabil să vă fi intersectat puțin cu arta stradală, nu de alta dar e foarte la îndemînă (pe toate gardurile, cum ar veni – la propriu), am mai povestit și eu despre ea cu cîteva ocazii (aici mai pe larg, de exemplu).

Acum cîteva săptămîni, în căutarea muralului burlesc de mai jos, al franțuzoaicei Miss Van (care a început să picteze pe ziduri de prin ’93, deci nu e tocmai o tinerică, așa cum ne-am aștepta cînd vine vorba de pictat pereți), am găsit întîmplător, la un minut distanță, un alt zid pictat din cap pînă-n picioare, pe toată înălțimea unui bloc, atît de înalt că nu mi-a încăput în poză. Artistul e Sixe Paredes iar muralul (El Espíritu de la Montaña) e actualmente cel mai mare din Barcelona. Ambele se află în zona Guinardó.

Peste următoarele am dat tot întămplător, deși știam că Vallcarca e o zonă cu mult street art, care în multe cazuri (cum ar fi și Carboneria), e în strînsă legătură cu activismul, squaterii (care nu știu cum se cheamă în română -?) și protestele de aproape orice fel. Nu știu cine sînt artiștii, dacă aflu completez cu informații.

Va urma, probabil.

Castanyada

Tots Sants (sărbătoarea tuturor sfinților, 1 noiembrie) e big deal în Catalunya și, prin extensie, Spania și alte țări preponderent catolice. Ca peste tot, Halloweenul, cu simbolurile și manifestările de rigoare (a se citi de import american) a devenit o sărbătoare de masă, peste tot ai să vezi decorații cu dovleci, schelete și pînze de păianjen și oameni costumați, însă la nivel micro se încearcă păstrarea tradițiilor proprii, cu atît mai mult în Catalunya, unde orice simbol local e foarte prețuit și i se acordă multă atenție.

Pe lîngă tradițiile religioase, Tots Sants e acompaniat și de cîteva tradiții populare, dintre care cea mai cunoscută e Castanyada, care, după cum o dă de gol numele, e sărbătoarea castanelor. Ceea ce înseamnă că această perioadă (nu doar ziua cu pricina) e un pretext pentru reuniuni familiale și amicale în care se bea moscatel, se mănîncă castane prăjite, moniatos (cartofi dulci), fructe uscate și, de departe cele mai apetisante, panellets, care sînt niște prăjiturele rotunde făcute dintr-o bază de zahăr, ou, marțipan, uneori cartof dulce, care se combină pe urmă cu diverse: tradițional cu semințe de pin, dar și cu migdale, cocos, ciocolată, stafide etc.

Pentru copiii mai mici, Castanyada e prilej de mare distracție. Merg la grădiniță / școală costumați în vînzători de castane, cu șorțuri și batic (fetele) sau berete (băieții), mănîncă castane, cartofi dulci și fructe uscate și au tot felul de activități legate de sărbătoare, de la desenat la povești, cîntece și dansuri la temă.

Dacă mă-ntrebați pe mine, cred că prefer Castanyada Halloweenului.

În căutarea timpului pierdut

A fost o vreme, acum vreo 9-10 ani, cînd eram foarte fascinată de art nouveau. Am citit pe net, mi-am luat cărți, l-am spionat cît s-a putut atunci prin Cluj, Oradea, Budapesta și nu mai știu pe unde, fără să mă gîndesc că o s-ajung într-o zi să locuiesc într-un oraș în care art nouveau-ul, cunoscut aici sub numele de modernism catalan, e practic la el acasă.

Am fotografiat ieri o patiserie și mi-am amintit că am pe Insta mai multe poze moderniste de prin Barcelona, așa că am încropit o mini-colecție. N-o fi fost Proust în vizită la Barcelona (sau mai știi?), dar îmi imaginez că i-ar fi plăcut.

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

Cu designul la metrou

V-am zis cu ceva timp în urmă cum TMB – acest Metrorex barcelonez, se implică în treburi culturale, în speță atunci vorbeam de un concurs de proză scurtă online.

De data asta e vorba de design. Dacă vă nimeriți pînă la aproximativ sfîrșitul lunii în Barcelona, puteți vedea rezultatul proiectului / concurs Paradigme utopice ale orașului viitorului, organizat de TMB și Tîrgul de Artă Contemporană Swab, gîndit în așa fel încît să coincidă cu Design Week, Primavera Sound și Sonar Festival. Scările din 15 stații de metrou au fost decorate de studenții școlilor de design din Catalunya, plus, pentru prima dată, invitate școli internaționale din Anglia, Argentina, Canada sau Hong Kong.

Aici se pot vedea toate designurile. Cred că preferatul meu e cel al școlii Serra i Abella  din Hospitalet – Viața pe insule suspendate în spațiu.

Și cîteva fotografii pescuite de pe Instagram:

A photo posted by SWAB ART FAIR (@swabartfair) on

A photo posted by @ivonnefm on

A photo posted by Anna Fabo (@annafabbb) on

A photo posted by Luis Urea (@elsenormopa) on

A photo posted by Jessica (@barcelonablonde) on

Despre Sant Jordi, cu întîrziere

(Dacă nu știți ce e Sant Jordi, citiți asta prima dată.)

Spre deosebire de anii trecuți, anul ăsta nu m-am entuziasmat prea tare de Sant Jordi. Nici măcar nu am cumpărat cărți – totuși, în apărarea mea, am cumpărat un volum de Shakespeare cu cîteva zile înainte, din motiv de 400 de ani de la moarte, deși frumos din partea mea ar fi fost, dacă tot locuiesc în Spania, să citesc într-un final Don Quijote. Poate altă dată.

Sigur că de ieșit, am ieșit, ne-am plimbat și am admirat, mai de la distanță așa, eu nu-s genul care să mă înghesui, ba chiar sînt agorafobă, deci mă țin departe de mulțimi, chiar dacă e vorba de cărți. Ca de obicei, Rambla și Passeig de Gràcia au fost pline-ochi de tarabe cu cărți și vînzători de trandafiri, dar practic orice piațetă sau colț de stradă au fost pretext pentru un pic de negoț. Cum ziceam, ne-am plimbat, mai ales cu scop, am ajuns special pînă la Casa Battló, pentru că anul ăsta a fost decorată special pentru Sant Jordi.

Nu cred că răzbate pînă în România impactul pe care ziua asta îl are asupra pieței de carte, dar vă spun că e imens. Cam jumătate din vînzarea de cărți pe un an din Catalunya se întîmplă pe 23 aprilie. Peste 100 de scriitori au avut anul ăsta sesiuni de autografe pe toată durata zilei, și asta doar în Barcelona. Iar în ce privește titlurile cele mai vîndute, am pescuit de pe net informația că Paula Hawkins și Víctor Amela (cîștigătorul premiului Ramon Llull – cel mai prestigios premiu de literatură catalană – în 2016) au fost cei mai vînduți autori. Cei mai vînduți autori, în ansamblu vorbind, sînt spanioli și catalani, cu excepția Fetei din tren a lui Hawkins, nu știu ce-i cu fascinația asta pentru ea. Iar la nonficțiune, singura străineză infiltrată, deși mă așteptam să fie Svetlana Aleksievici, e Marie Kondo. Ăsta e un lucru surprinzător pentru mine, în sensul că în România mi s-ar părea aproape de neconceput ca cele mai vîndute titluri, ficțiune și nonficțiune, să fie românești. (Să nu credeți că nu se traduce în Spania – ba da, de exemplu Man Bookerul de anul trecut e deja în librării de ceva vreme). Dacă sînteți curioși, aici e o listă exhaustivă cu ce s-a vîndut de Sant Jordi.

Vă las cu niște poze pe care le-am cules de pe net, cu excepția primeia (Casa Battló), care-mi aparține.

A photo posted by Lavinia (@rosuvertical) on

A photo posted by VadebikeBcn (@vadebikebcn) on

A photo posted by Daniel Juárez (@menet61) on

A photo posted by toti6869 (@toti6869) on

Postcards: Colònia Güell

Numele Güell sună cunoscut cel puțin datorită parcului care-i poartă numele, chiar dacă de fapt ne gîndim la el (parcul) ca și cum ar fi al lui Gaudí. Sponsorul lui Gaudí (sau mecena, dacă preferați să rămînem în sfera artistică), Eusebio Güell, a fost un prolific industriaș & om politic, și, vizionar fiind, la sfîrșitul secolului 19 a format pe lîngă una din fabricile sale de textile o adevărată comunitate: a construit locuințe pentru muncitori, magazine, dispensar, școală, teatru, biserică etc. Pentru designul și construcția bisericii l-a angajat pe Gaudí și i-a dat mînă liberă să facă ce vrea, indiferent de costuri, însă după decesul patronului, fiii lui n-au mai avut interesul să continue construcția, așa că biserica a rămas neterminată, iar naosul, partea pe care a reușit să o termine, a rămas cunoscută drept cripta lui Gaudí.

Cripta e, bineînțeles, atracția principală a coloniei (azi un sătuc mic și liniștit unde-ți vine să închiriezi o casă de vacanță), dar pe lîngă ea mai există cîteva clădiri în stil modernist care merită văzute, chiar dacă doar din exterior.

Dacă vă tentează Colonia Güell, e bine de știut că se află la 20 de minute de Barcelona și se ajunge foarte ușor cu trenul sau mașina.

Din Spania, cu drag (5)

* Acum două zile Barcelona s-a declarat veggie-friendly, aderînd la la campania Meat-Free Monday a lui Paul McCartney (habar n-aveam că el a inițiat-o). Asta înseamnă că autoritățile locale vor sprijini (și mai mult) producătorii și comerțul vegan / vegetarian, iar restaurantele și magazinele afiliate vor fi mult mai vizibile și implicit cunoscute. Asta, în țara jamonului, înseamnă foarte mult.

* Ca să rămînem tot în zona culinară, 10 feluri de mîncare specifice de Paște (cele mai multe deep fried greases, cum zicea – cine zicea? Seinfeld? Michael Scott?)

* Să nu credeți că în Spania toți proprietarii de patrupede sînt foarte civilizați, așa că te mai împiedici uneori de rahați de căței. Dar sînt și unii care le bat obrazul, eu am văzut de cel puțin două ori bilețele mustrătoare lăsate lîngă grămăjoara maronie. Iar în curînd în orașul catalan La Seu d’Urgell vor începe să analizeze ADN-ul din excremente, ajungînd astfel la cățel, și implicit la proprietar, care va fi amendat cu 300 euro.

* Pe frontul cultural, poate vă interesează să-l urmăriți pe Óscar San Miguel (Okuda), un artist madrilen care “redecorează” clădiri abandonate. Printre multe altele, anul trecut a transformat o biserică abandonată din Asturias, iar acum de curînd o biserică din Maroc. El e unul dintre artiștii responsabili de Art Truck Project, de care aminteam acum ceva timp.

A photo posted by OKUDA SAN MIGUEL (@okudart) on

A photo posted by OKUDA SAN MIGUEL (@okudart) on

* Dacă încă nu v-ați făcut planuri de vacanță sau aveți chef să vă clătiți ochii, măcar, cele mai frumoase sate din Spania, o listă subiectivă.

Adéu!

La cafenea. Două portrete.

În drum spre și dinspre grădiniță trecem pe lîngă o cafenea, unde aproape mereu e forfoteală, sînt ba liceeni care-și fac tema în ultimul moment, ba unii care se grăbesc la lucru și beau cortado direct la bar, ba alții cu mai mult timp care citesc ziare sau cărți sau unii care deja stau cu laptopurile deschise în față și lucrează concentrați. Nu știu cîți dintre ei sînt clienți fideli, dar pe doi îi remarc tot timpul.

La 9 fără douăzeci, aproape în fiecare dimineață, la aceeași masă, un bărbat își bea cafeaua și citește ziarul. Are o geacă neagră și părul cărunt. Stă cu spatele la fereastră, nu știu cum arată, dar îl bănuiesc pensionar. Lîngă el, mereu plictisit de activitățile umane, un cîine lup (cred?). Îmi imaginez un soi de troc între ei. “Eu mă trezesc, te scot la plimbare, dar ai și tu răbdare cu mine pînă beau cafeaua și răsfoiesc ziarul”.

La 3 după masa, afară, mereu la aceeași masă, întotdeauna singură, de obicei fumînd, stă o femeie cu un espresso în față. Nu face nimic, stă și privește în gol. Bănuiesc că are peste 65 de ani, și fără s-o judec prea aspru, fața îi trădează ori multă suferință, ori o boală psihică. E fascinantă femeia asta, arată exact ca în pictura asta a lui Degas. Dacă aș avea talent, aș picta-o sau dacă aș avea curaj, aș fotografia-o.

Load More