Cărți cu artă și artiști

După ce anul trecut am luat la rînd toate cărțile cu muzici (și faze) pe care le citisem pînă atunci, a venit rîndul cărților cu artă și artiști, pentru că deși n-am nici o înclinație către desenat, pictat, sculptat sau lucru manual în general (sau poate tocmai de-aia!), îmi place să vizitez muzee de artă, am colecționat ani de zile revista Mari Pictori, am cărți și albume de artă, cînd prind street art țac-pac poză cu telefonul și, nu în ultimul rînd, citesc despre. Ficțiune, mai ales, dar și (auto)biografii sau memorii.

O să sar peste cărțile mai mult sau mai puțin clasice (Portretul lui Dorian Gray, Spre far, Luna și doi bani jumate, Mă numesc Roșu etc.), și pentru că le-am citit demult, dar și pentru că sînt dintre cele cunoscute și probabil citite deja de majoritatea, așa că o să amintesc doar romanele citite în ultimii 3-4 ani. 3 dintre ele sînt traduse și în română deja.

Girl With a Pearl Earring (Fata cu cercel de perlă) / Tracy Chevalier

OK, și-asta poate trece lejer la cele faimoase, dar am ținut eu musai s-o menționez, pentru că-mi place foaaarte mult, e una dintre ficțiunile mele istorice favorite. Romanul e povestea imaginară din spatele faimosului tablou al lui Vermeer, avînd-o ca protagonistă pe Griet, o fată fără multă școală, dar cu o sensibilitate artistică aparte, angajată în casa familiei pictorului, care ajunge să-i pozeze pentru celebrul portret. Mi-a plăcut mult cum a surprins Chevalier societatea Olandei secolului 17, dihotomia catolicism VS protestantism, atmosfera tensionată din casa lui Vermeer, cu o familie numeroasă, mereu îndatorat soacrei sau binefăcătorului său. Și desigur toată relația Griet-Vemeer, extrem de sensibilă, abia sugerată.


The Art Forger / B.A. Shapiro

Ăsta genul de carte care te ține cu sufletul la gură, e pe gustul meu, cu falsificatori de artă, mistere și detectivi (dar și cu detalii despre tehnici artistice sau cum se falsifică o pictură, ceea ce ar putea fi un pic plictisitor pentru unii) și cu un aproape-romance în care e protagonist Degas. Una dintre picturile lui (After the Bath), imaginară desigur, e, de altfel, și centrul de gravitație al romanului, care pornește de la un fapt cît se poate de real: marele jaf de la Isabella Stewart Gardner Museum din Boston (1990), cînd au fost furate 13 lucrări de artă, azi în valoare de peste 500 de milioane de dolari.


The Miniaturist (Miniaturista) / Jessie Burton

Romanul The Miniaturist a fost inspirat de o casă pentru păpuși din colecția Rijksmuseum. În roman ea e un cadou de nuntă pe care foarte tînăra Nella Oortman îl primește de la soțul ei, un comerciant înstărit. Odată ce Nella începe să mobileze casa de păpuși (replică fidelă a propriei case), lucrurile încep să devină stranii, iar viața familiei ia o turnură neașteptată. Simt că i-am făcut un pic de nedreptate romanului ăstuia cînd l-am citit, doar pentru că am ghicit eu ceva din intrigă, care se presupunea a fi un mister și un mic șoc. Faptul că m-am prins m-a făcut să-l desconsider puțin și cred că n-am procedat tocmai corect față de el. Bine, ar mai fi și tenta un pic supranaturală care mi s-a părut din altă poveste, dar peste asta pot trece. Pentru un roman de debut, cred că e reușit, foarte documentat cu siguranță. Burton recreează foarte credibil (zic eu) Amsterdamul din epoca lui de glorie și adaugă poveștii suficientă doză de mister & suspans cît să te captiveze.


The Last Nude (Ultimul nud) / Ellis Avery

E un roman care pentru mine are multe ingrediente pentru a fi unul bun sau foarte bun: intrigă, Paris, anii ’20, boemie, artă, Tamara de Lempicka, o tonă de personaje (numite sau ușor de intuit) care apar întîmplător în carte doar pentru că făceau parte din societatea pariziană a anilor respectivi: Sylvia Beach, Gertrude Stein, Joyce, Hemingway etc. Povestea se concentrează pe relația dintre de Lempicka și Rafaela, protagonista cîtorva picturi foarte apreciate și rîvnite de către cei cu bani, cea care i-a fost muză și iubită pentru o vreme, pînă cînd își dă seama de adevărata față și intențiile Tamarei, căreia, nu știm de ce, în final, autoarea ține să-i spele imaginea prin cîteva capitole absolut inutile, scrise din perspectiva ei. A fost o mică dezamăgire pentru mine, dar merită citită, căci nu se știe, o fi avînd un alt efect asupra altora.


Girl in Hyacinth Blue / Susan Vreeland

Înapoi la epoca de aur olandeză și la Vermeer, într-o carte care, suprinzător, a apărut în același an (1999) cu Girl With a Pearl Earring. Povestea lui Vreeland, însă, are ca protagonist un tablou imaginar (vezi titlu), căruia îi spune povestea într-un mod foarte original, pornind din anii ’90 de la cel mai recent proprietar, un profesor universitar american, trecînd pe la toți foștii posesori și mergînd înapoi în timp pînă în secolul 17 la Vermeer și momentul în care a fost pictat. Mi-a plăcut mult tehnica asta, ajungem astfel să vedem nu doar soarta unei picturi și felul în care a influențat viața fiecărei persoane căreia i-a aparținut, ci și frînturi de istorie, de la Olanda înfloritoare a secolului 17, la probleme ulterioare cauzate de inundații, evrei și soarta lor în al doilea RM, felul în care ajunge în posesia profesorului și tristul lui destin (a tabloului) actual.


The Improbability of Love / Hannah Rothschild

Pentru romanul ăsta, Hannah Rothschild s-a inspirat parțial din viața personală. Familiei ei (evrei foarte avuți), i s-au confiscat în al doilea RM (ca multor altor familii) multe lucruri scumpe, între care și picturi de o valoare aproape inestimabilă. Pornind de aici, ea țese o intrigă foarte modernă și captivantă bazată pe un tablou imaginar al lui Antoine Watteau (vezi titlu), ajuns pe neașteptate în mîinile unei fete, care-l cumpără dintr-un magazin de vechituri la un preț derizoriu. Întîmplător fata devine bucătar (și nu orice bucătar, ci un chef cu foarte multă imaginație și talent, care recreează gastronomic tablouri celebre) pentru una dintre cele mai cunoscute și bogate familii de art dealers, așa că lucrurile se complică, desigur. Avem din nou, ca în The Art Forger, dinamism, mistere, urmăriri, identitate furată, dar și multă informație despre artă, istoria artei și licitații. Ah da, să nu uit să menționez că pictura, fiind franceză, rococo și cam snoabă, își spune moi și sînt cîteva capitole delicioase scrise din perspectiva ei.

***

Normal că n-am epuizat romanele inspirate din artă, atît Chevalier cît și Vreeland au mai scris la temă, Jessie Burton a publicat între timp The Muse, care se zice că ar fi și mai bun decît primul ei roman, plus că m-așteaptă deja de mult The Goldfinch (Dutch Golden Age, again, a 4-a oară!).

Dar! Dacă sînt (cred că sînt, musai să fie, sînt sigură că sînt) romane cu și despre artă și artiști pe care le-ați citit voi, spuneți-mi și mie, căci vedeți că apetit există. Sau dacă ați citit (sau v-ar plăcea să citiți) vreuna dintre cărțile pomenite de mine, mi-ar plăcea să știu ce credeți despre ele.

8

28 Comments

  1. Pe Peggy nu o pui pe listă?

    Ia sa-mi iau eu Improbabilitatea…!

  2. Cât mi-a plăcut “Fata cu cercel de perlă”! Mi-ai trezit curiozitatea cu celelalte.
    Apropo de Degas, am citit recent Dansatoarea lui Degas de Kathryn Wagner – comparată cu Tracy Chevalier.
    Şi fiindcă mie îmi place literatura şi cultura japoneză, îmi amintesc acum de Dansatoarea de Kabuki (Sawako Ariyoshi), despre creatoarea teatrului Kabuki.

  3. Și mie mi-a plăcut Fata cu cercel de perlă și tocmai voiam să zic de Sticletele, dar am văzut că l-ai pomenit pe urmă. Astea sunt amândouă despre pictură (deși, în Sticletele, și restaurarea mobilelor vechi este o artă și e tare frumos descrisă). Îmi mai vine în minte o carte oarecum despre balet, Valsul florilor, de Yasunari Kawabata. Cam atât, cred… Ori nu-mi mai amintesc eu nimic acum, ori n-am mai citit altceva (ficțiune) cu tema asta.

  4. vio

    Dara Horn – Lumea ce va să vină – un Marc Chagall furat

    un pic înrudit poate ca temă (sau poate nu, dar nu mă doare gura să scriu despre), tot Dara Horn – A Guide for the Perplexed – între altele despre redescoperirea unor cărți din Biblie care nu sînt canonice pentru că lipseau la ultima strigare:)

    la fel ca mai sus, ultima povestire din singurul volum de povestiri al lui Molly Antopol – despre un braț de picturi rusești contemporane scoase din țară pe ascuns și și un pic despre cum se îndrăgostește lumea virtual.

  5. John Jelicoe

    Lavinio, denumirea blogului tău mi-aminti de versurile unor poeme, iată-le mai jos:

    Nu-ți căuta gura pe buzele mele,
    nu în fața porții străinul,
    nu în ochi lacrima.

    Șapte nopți mai sus roșu către roșu pribegește,
    șapte inimi mai adânc la poartă mâna bate,
    șapte roze mai târziu susură fântâna.

    Verde-mucegai este casa uitării.
    La fiece poartă-adiindă se-nvinețește menestrelul tău decapitat.
    El își bate toba din mușchi și-amar părul sexului;
    cu degetul supurând al piciorului îți pictează sprânceana-n nisip.
    Mai lungă-o desenează decât era, și roșul buzei tale.
    Tu umpli-aici urnele și ți-ai hrăni inima.

    Acel „Roșu vertical” al tău cu siguranță curpinde o dimensiune poetică.

  6. John Jelicoe

    Hahaha! Dacă îmi aparțin?! Nu știu dacă să consider mesajul tău insolent sau, pur și simplu, stânjenitor (având în vedere că blogul se presupune că aparține unei persoane ce are literatura în grijă).
    Versurile sunt din „Nisipul din Urne”, respectiv „Mac și Memorie”, de Paul Celan.

  7. John Jelicoe

    Da, pesemne că un efort mai consecvent ar fi benefic…

  8. John Jelicoe

    Lavinia, citit-ai ”The Recognitions” de William Gaddis? Se potrivește de minune criteriilor expuse de tine în articolul de mai sus.

    • Nu, n-am citit-o. Știu despre ea, chiar am pus-o pe lista de citit, dar în realitate nu știu cînd și dacă se va întîmpla. O văd, cumva (împreună cu Infinite Jest și altele) ambițioasă, greoaie, extra-lungă, lucruri pentru care de multe ori n-am dispoziție. Sigur, se poate să fie doar preconcepții.
      Tu?

  9. John Jelicoe

    Este o lucrare postmodernă. La ce te-ai putea aștepta dacă nu la încercarea disperată de-a transgresa limitele stabilite de modernism? Desigur că reclamă efort, că necesită atenție sporită și timp îndelungat, căci lecturarea ei nu este în niciun caz facilă, dar, din nou, la ce bun să vizezi perpetuu textele care, la drept vorbind, dau totul pe față? Unii, considerabil de mulți, obișnuiesc să reclame textul x pentru că nu poate fi înțeles, pentru că arhitectura ce a fost urmată în plămădirea lui este sinuoasă și necruțătoare cu cei neinițiați în arta obscurizării. Ce atitudini infatuate și complexe de ifose—să îți imaginezi că autorul îți este dator cu ceva, că suma scrierilor sale trebuie obligatoriu să rezulte într-o revelație ce se consumă înlauntrul pereților craniilor cutăruia sau cutăruia cititor neavizat. Literatura nu e un mesaj, nu e un dialog în care scriitorul expune o poveste iar interlocutorul său, ciulind urechile, percepe un cod ce urmează să fie descifrat folosindu-se de intelectul sau erudiția sa, sau de abilitatea lui de-a citi printre rânduri.
    Literatura nu prevede o relație între autor și cititor. Ești pe cont propriu când citești. Dacă te aștepți ca un scriitor să te menajeze, să se sfiască de opiniile tale, să-și conceapă cărțile în funcție de consuetudinile livrești ale celor ce le deschid copertele, atunci se prea poate să te hrănești cu cărți proaste, căci datoria ta nu este de-a înțelege ce-a vrut să spună scriitorul, ci doar de-a citi. Nimeni nu comunică nimic, nimeni nu construiește o relație. Literatura este un meșteșug al izolării, și-n niciun caz o activitate socială. Iar dacă un autor s-ar lansa într-o incursiune dedicată epurării scrisului de detritusul eului său ce apasă necontenit asupra limitelor limbajului, acesta ar sfârși capotând lamentabil într-o mare de umori superficiale și dări de seamă inutile, pentru că inorganice, preluate din exterior, adoptate doar în detrimentul conceperii propriei sesiuni de tortură. Aducând din tenebrele oceanului, în care textul este plăsmuit cu o acribie ce frizează intensitatea apogeului crizelor comițiale, la suprafață, sub radiațiile solare ce clarifică fiece enigmă, lichidând fără excepție aporiile, o idee ce a fost concepută să se dezvolte la o presiune ridicată, unde vulnerabila esență epistemologică să fie ferită de interpretări meschine și metamorfoze nefaste, forțate, aceasta se descompune, se dispersează și, în final, se neantizează pentru că este exploatată într-un alt mediu decât cel gândid de autor drept habitat.

    Așadar, eschiva ta față de cărțile dificile nu face decât să sporească numărul lacunelor în care se pierde adevăratul spirit al literaturii pure, nemediate.

  10. John Jelicoe

    (Poate că am exagerat puțin. Nu-i problemă. Să nu te sperii. Așa mi se-ntâmplă mai mereu când abordez un subiect ce mă pasionează, ba mai mult, mă obsedează. Cumva, fără voia mea, spun lucruri… deplasate.)

  11. “Bucuria vieții” de Irwing Stone … despre autodidactul Van Gogh. Scrisă ”la cald” – adică pe vremea când mai trăiau cei care l-au cunoscut, unele rude, scriitorul i-a căutat și le mulțumește în finalul cărții. Romanul a folosit și colecția de scrisori dintre pictor și fratele său, Theo.
    In ”Lumea de ieri” Stefan Zweig povestește despre întâlnirea cu Rodin, pe care l-a vizitat la atelier.

  12. ady

    nu neaparat pt valoarea lor intrinseca, dar pentru subiectul “arta” pe care il abordeaza (unele sunt chiar misto, le-am scris dupa cum mi le-am amintit, nu dupa valoarea lor literara):
    “fecioarele lui vivaldi”-barbara quick
    “belcanto”- ann patchett
    alte cartile ale lui tracy chevalier. de exemplu, mie imi place mai mult “albastru pur” decat “fata cu cercel de perla”.
    “eu, mona lisa” jeanne kalogridis
    “cazul jane eyre”-jasper fforde- oarecum, dar mie imi place teribil cartea asta.
    “pictorita din shanghai”- jennifer cody epstein- parca nu m-a dat totusi pe spate.
    “al saptealea licorn”- kelly jones
    “nasterea lui venus” sarah dunant- oarecum. depinde ce numesti arta. daca pictura de biserici intra…. (dar mi-a placut cartea).
    daca se considera circul o arta:
    “circul humberto”- eduard bass (e o carte veche, am citit-o de la biblioteca, apoi am gasit-o in anticariat)
    si de ce nu, “singur pe lume”. am gasit pe youtube una dintre operele amintite in carte. :)

  13. Imi place si nu-mi place cand faci articole din astea…mi se lungeste si mai mult lista de lecturi. :)
    Dintre cele de aici am citit nu ai Fata cu cercel de perla, mi-a placut, desigur. the Miniaturist ma tenteaza cel mai tare dar mi le notez pe toate, poate am si timp sa le caut. La recomandari nu-mi vine in minte acum decat Agonie si extaz, care presupun ca ai putea sa o imcadrezi la clasice dar mie mi-a llacut enorm cand eram in liceu. :)

Trackbacks for this post

  1. The Luminaries versus The Goldfinch

Leave a Comment