2 în 1: All You Can Read & Short Story Month

Ce e cu titlul ăsta în engleză, vă întrebați, și pe bună dreptate. Să le luăm pe rînd.

1. All You Can Read e o emisiune la Radio Seven (dacă nu știați de radio, nici o problemă, e destul de nou), căreia eu i-am făcut o vagă reclamă pe FB sub forma unui link, chiar cînd a apărut, dar probabil printre poze cu bebeluși, pisici și brazi de Crăciun (noroc că nu era sezon de rapiță) se poate că a scăpat multora. Concret, emisiunea e realizată de Marius Chivu, în direct luni seara de la 10, după cîteva zile apare și pe site sub formă de podcast, se poate inclusiv descărca. Invitați sînt de obicei scriitori, dar nu numai, în principiu oameni care au o oarecare legătură cu cărțile.

Drept să spun eu am ascultat o singură emisiune (și două jumătăți) live, pe restul le-am ascultat mai tîrziu (de unde și partea faină cu podcastul) și ce mă miră pe mine e că nu prea se vorbește despre ea. Pe blogurile unde se scrie de obicei despre cărți & co. n-am găsit nici o referire (dacă mi-au scăpat, mea culpa), pe blogurile faimoase am văzut ceva reclamă la Radio 7, dar nu impresii concrete despre emisiune.

Mie-mi place, de-aia am și zis să vă spun despre ea; vine scriitorul în studio, Marius îl provoacă la discuții despre cărți(le lui / ei și ale altora), se ascultă muzica preferată a invitatului, iar la sfîrșit sînt cîteva întrebări de genul chestionarului lui Proust de pe vremuri din Dilema. Așa am descoperit că Mircea Cărtărescu s-a inspirat în romanele lui dintr-un tratat de parazitologie, o carte de biologie și un tratat topologic, că nu e ușor să convingi șefii unei edituri că romanul X merită publicat, chiar dacă are un Pulitzer sub aripă (B.A. Stănescu n-a reușit să aducă Sticletele la Polirom, deși Donna Tartt fusese publicată la ei anterior – a apărut în final la Litera), Dan C. Mihăilescu face niște comparații foarte faine între scriitori și simțuri (și îi place Zadie Smith, ha!), cel puțin 2 dacă nu chiar 3 invitați vorbesc de Zeruya Shalev, care e foarte pe val acum, L. Boia despre mitul Eminescu, Vintilă Mihăilescu despre Ivan Patzaichin, ba la un moment dat se face chiar și un top al celor mai arătoși poeți contemporani.

Ca muzică, am impresia că predomină Beatles, Floyd, Cohen și Dylan, foarte puține frivolități, parcă un Michael Jackson și un Marvin Gaye.

Preferații mei dintre invitații de pînă acum au fost Cătălin Tolontan, de care oricum îmi plăcea deja (are un debit verbal extraordinar, dar în același timp reușește și să fie super-coerent, plus că e un mare cititor, se și vede asta în unele articole) și Radu Paraschivescu, care e așa un tip jovial, îți vine să te împrietenești pe loc cu el, și care și-a ales cea mai faină muzică (așa am descoperit Home By The Sea de la Genesis). Și dacă m-ar întreba Marius pe cine aș vrea să mai invite în emisiune, aș zice de Matei și Filip Florian (separat!), Radu Pavel Gheo, Lavinia Braniște, Cătălin Ștefănescu, Vasile Ernu, Simona Sora și mă mai gîndesc. Ah, da! Ovidiu Verdeș.

Două lucruri am de criticat (constructiv :P): 1) muzica din fundal e un pic deranjantă, e un loop enervant, deși probabil dacă ești atent la dialog se poate ignora. 2) faptul că nu se menționează piesa și trupa, doar “ascultăm una dintre piesele preferate ale lui Cutărescu”. Big NO-NO!

Ah, da. Și vedeți că pe Facebook e cu premii în cărți, autografe, chestii.

2. Short Story Month

Ca să nu ziceți că n-ați știut, cum a fost cu Women History Month în martie, aflați că mai e luna prozei scurte, de unde rezultă că eu mă bag (în speranța că termin volumul 3 din Prietena mea genială pînă atunci). Am deocamdată pe lista lungă William Trevor, George Saunders, Colm Tóibín, Katherine Mansfield, Alice Munro, plus un român, probabil Mihai Mateiu, și un spaniol sau sud-american (să văd dacă am ceva proză scurtă în spaniolă, că nu știu). În final văd eu ce aleg, vedem la sfîrșit de mai, o să scriu despre.

Dacă vă tentează, mîna sus, să vă bat la cap cu ce citiți.

9

19 Comments

  1. Anca

    Chiar mi-a scapat All you can read, suna bine. Merci ca ai scris despre. :) O sa urmaresc de-acu incolo.

  2. vio

    Dan Coman e măcar în topul celor mai arătoşi poeţi? :D

    Mă mai gîndesc cu luna prozei scurte, dat fiind căci azi am fost şi-am vorbit cu profa de lucrarea de licenţă, yay. :D

  3. vio

    pe bună dreptate! :D
    :ioi:

  4. Eu am citit ”Tăcerea din grădină” a lui Trevor. Nu mi-a plăcut deloc, deși poate n-o fi fost nici vârsta bună… oricum nu mă întorc la ea, too many books, too little time.

    • Asa-i, too little time. Eu am ajuns la el printr-o alta scriitoare de proza scurta care mi-a placut mult si care e mereu comparata cu el. Vedem.

  5. doarlegumă

    Mă simt vizată de „să nu ziceți că n-ați știut” (iată, cu luna femeilor am recuperate în aprilie, am citit doar scriitoare). :D O să termin „Femeile lui Lazăr” pînă la sfîrșitul săptămînii și, atunci, să văd ce proză scurtă găsesc pe acasă. :)

  6. Ema

    Postarea ta m-a făcut să mă gândesc cum ar fi să citesc o lună întreagă numai povestiri și concluzia e că nu aș rezista. :)) Chiar și o carte de proză scurtă îmi e de ajuns, pentru că are destule povești & personaje diferite pe care trebuie să le rețin și să nu le încurc, iar cinci – să zicem – astfel de cărți, una după alta, cred că m-ar aduce în pragul disperării. :))
    Eu îți urez mult succes, chiar sunt curioasă să ne povestești, dincolo de titluri, și cum a rezistat creierul tău la o asemenea avalanșă de personaje și întâmplări diferite. :))
    Să știi că voi citi totuși măcar o carte de proză scurtă – îmi dau seama acum că subconștientul meu le evită consecvent, fără știrea mea. :D Mersi, așadar, pentru impuls. :)

    Nu știam de All You Can Read, din nou, mulțumesc! Am un aparat de radio pe care nu-l pornesc aproape niciodată, dar o să ascult emisiunea înregistrată. De fapt, am ascultat deja un pic din episodul cu B.A. Stănescu, dar n-am avut timp să-l termin.
    Hmm, poate chiar o să fie invitat Ovidiu Verdeș, am văzut că se reeditează „Muzici și faze” la Polirom. N-ar strica totuși să-i trimiți lui Chivu sugestiile într-un email. :D

    • Haha, acum ma pui pe ginduri, chiar sint curioasa daca o sa rezist. :)

      I-am scris deja lui Marius despre muzica din fundal, a spus ca trimite mai departe sugestiile. Tu zici ca ai un radio nefolosit, eu mi-am dat seama recent ca nici macar CD player nu mai avem in casa. Nici macar la laptopuri.

    • Ema

      Uuu, asta e cam ciudat, să nu aveți nici DVD/CD player la laptop! Eu am ținut morțiș să am așa ceva când am cumpărat un laptop nou, pentru că am multe poze salvate pe DVD, ca backup. Am găsit aparatul de radio în casa în care ne-am mutat, că altfel n-aveam nici radio. :))

      • Cred ca ne-am dat seama prea tirziu :))
        Si noi avem multe dvd-uri cu poze, ca sa nu mai zic de cd-urile si dvd-urile cu muzica. Noroc ca exista Spotify.

  7. vio

    slaitli oftopic: şi nici fierul de călcat nu-l folosiţi. #obsolete

    • Ema

      Haha, cum de ai ghicit, Vio? :D :D Eu am altă metodă de a călca rochiile, de exemplu: le ud bine, le pun pe umeraș și le las la uscat. :))

    • @vio Sa-ti spun la ce-l folosesc eu. Sa lipesc etichete cu numele fetei pe haine :))
      In rest procedez si eu ca Ema, cind le spal le scutur bine si le pun pe umerase.

  8. vio

    păi io la Lavinia mă refeream, care parcă a anunţat cu mare entuziasm că a dat prin casă peste fierul de călcat de-a dreptul întîmplător şi nici nu erau mutaţi de mai bine de un an… :D
    eu nu cred în călcat, şi mai bine. :>

Trackbacks for this post

  1. Cu proza scurtă la metrou

Leave a Comment